Paraşutismul îţi dă aripi

De Laura Davidescu, pe

Ediţia a cincea a competiţiei de paraşutism Red Bull Ordinul Smaranda, dedicată exclusiv femeilor, a adus pe cerul Bucureştiului o mulţime de paraşute colorate, ale căror purtătoare au încercat să aterizeze la punct fix, în centrul unei platforme instalate în parcul Izvor.
 
Cele mai bune paraşutiste din România, dar şi din Muntenegru şi Bulgaria şi-a demonstrat măiestria în ciuda condiţiilor meteo dificile. Victoria i-a revenit braşovencei Gabriela Bălăşcău, aflată la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund, Steliana Popa, tot din Braşov. Podiumul a fost completat de Ema Şerban din Bucureşti. Citeşte în continuare un interviu cu Steliana Popa şi, dacă vrei să afli mai multe despre pasiunea ei, dar şi despre cine a fost Smaranda Brăescu, cea care dă numele competiţiei, cumpără revista Unica de iulie, recent apărută la chioşcuri.
Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru paraşutism?
La 15 ani am aflat că fratele meu făcea parasutism, mi-am dorit să fac şi eu şi a trebuit să îi conving pe părinţi să îmi dea voie, pentru că aveam nevoie de acordul lor prin declaraţie notarială. I-am convins şi iată-mă!
Ce alte sporturi mai practici?
Practic motociclismul, enduro şi ocazional cel de viteză pe circuit, snowbordingul şi câteva alte sporturi des întâlnite. |mi place tare disciplina enduro din motociclism, este a doua mea dragoste, ca să spun aşa 🙂 Magic! Abia şstept să ies cu motocicletuţa mea!
Se pot câştiga bani din ceea ce faci tu?
Bineînţeles că se pot câştiga bani din paraşutism, asta dacă găseşti oamenii care au „chimie” cu ceea ce faci tu.
Ai vreun idol/mentor?
Mă hrănesc cu umanitatea şi modestia campionilor mondiali pe care i-am cunoscut la competiţiile externe.
Paraşutismul îţi dă aripi
E ceva diferit în salturile fetelor faţă de cele ale băieţilor?
Nu cred ca este ceva diferit, poate modul de a gândi, viteza de reacţie, atenţia… Tehnic, nu este nimic diferit.
 
Ce înseamnă performanţă în acest sport?
Performanţă în precizia aterizării înseamnă să nimereşti o fisă mai mica decât cea de 10 bani la cât mai multe salturi din cele 8/10 pe care le faci în cadrul unei competiţii. Recordul oficial cred că este undeva la 7 din 10 salturi.
Ai vreun ritual sau vreo superstiţie legată de sărituri?
Nu am superstiţii în general şi nici ritualuri, îmi place să nu mă îngrădesc cu chestii de genul acesta.
 
Care sunt performanţele cu care te mândreşti?
Performanta a venit în timp, cu antrenament, răbdare şi susţinerea celor dragi. Anul 2013 a fost unul greu pentru cariera mea, pentru că am schimbat categoria de vârstă, am trecut la senioare. Acum concurez cu toate concurentele, junioare şi senioare. La senioare, bătălia se dă cu concurente care au o experienţă de salt şi competitie mult mai mare decât a mea – mii de salturi şi zeci sau sute de competiţii în plus faţă de mine. A fost un an greu, care m-a făcut să vreau mai mult, să trag mai tare şi să fiu remarcată printre cele mai bune paraşutiste din lume. |mi doresc să reuşesc să fiu cea mai bună, dar nu doar la clasamentul de femei, ci la cel general, femei şi bărbaţi la un loc.
Paraşutismul îţi dă aripi
Iată câteva clasificări din 2013:
Locul III la Cupa Mondială de Paraşutism Precizia Aterizării Femei Etapa din Slovenia;
Locul IV la Cupa Mondială de Paraşutism Precizia Aterizării Clasament General Femei după 5 etape;
Locul I Red Bull ORDINUL SMARANDA ;
Locul I Campionatul Naţional Precizia Aterizării Femei.
 
Care a fost cel mai greu salt pentru tine? Dar cel mai memorabil?
Grele şi memorabile au fost salturile de la concursul de anul trecut RED BULL LAKE JUMP CHALLENGE.  Specificul competiţiei era acesta: salturile se desfăşurau în nouă locaţii pe lacul şi malul lacului Bodensee care uneşte cele trei ţări: Germania, Austria şi Elveţia. Informaţiile primite despre salt erau ilustrate în câte o poză pentru fiecare locaţie: poza zonei, plus direcţia şi intensitatea vântului la sol. Asta presupunea ca, de exemplu, să decolăm cu elicopterul de pe stadionul X din Germania şi să aterizăm în parcul acvatic Y din Elveţia şi să avem şi paşaportul la noi, că poate vine cineva de la vamă să ne controleze. După ce săream din elicopter deasupra mijlocului lacului, care, fie vorba între noi, este o mică mare, mă întrebam, hiperventilând: „Ce caut eu aici?” Asta în condiţiile în care eu pot să înot doar vreo 30 de metri! M-am călit la concursul acela şi mi-am învins una dintre cele mai mari temeri, reuşind să fac abstracţie de faptul că orice mică greşeală de pilotare m-ar fi putut duce în apă.
Citeşte mai multe despre paraşutism în revista Unica de iulie, acum la chioşcuri în toată ţara.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro