Își ura mama pentru că îl făcea de rușine, dar mama lui avea un secret

De Adina Radu, pe

Dragostea unei mame nu cunoaște limite. Orice mama își va iubi pruncul și va face orice pentru a-l vedea sănătos și fericit. Povestea unui fiu care a greșit în fața mamei lui a făcut înconjurul internetului. Citește și tu povestea mamei care avea doar un ochi.

“Mama mea avea doar un ochi. Când eram mic, o uram pentru asta. Uram atenția pe care o primeam din cauza ei la școală. Uram cum se uitau cu dezgust ceilalți copii. Mama avea două slujbe, încerca să-mi ofere tot ce aveam nevoie, dar mie mi-era rușine cu ea, nu voiam să fiu văzut cu ea.

De fiecare dată când venea la școală, voiam să dispar. Simțeam o ură nesfârșită pentru această femeie, femeia care mă făcea de râs la școală. Într-un moment de furie chiar i-am zis că mi-aș dori să moară. Nu eram prea preocupat de sentimentele ei.

Pe măsură ce creșteam, am făcut totul posibil să mă îndepărtez de ea. Am muncit cu greu și m-am mutat în străinătate pentru a nu o mai vedea. M-am însurat și mi-am întemeiat o familie. Eram ocupat cu munca. Voiam să le ofer copiilor mei o viață fără griji. Nu mă mai gândeam la mama.

Într-o zi, din senin, m-am trezit cu mama la ușă. Chipul ei, fără acel ochi mi-a speriat copiii și aceștia au început să plângă atunci când au văzut-o. M-am înfuriat și i-am interzis mamei să nu mai calce niciodată la mine în casă. Am țipat la ea și ea și-a cerut mii de scuze și a plecat.

Un fost coleg m-a invitat la aniversarea a 10 ani de la terminarea liceului. Aceasta avea loc în orașul meu natal. Am mers și m-am plimbat prin cartierul copilăriei. Niște vecini m-au oprit și mi-au spus că mama mea a murit acum câteva zile și mi-a lăsat o scrisoare. Am citit scrisoarea cu atenție.

Dragul meu,

Vreau să încep prin a-mi cere scuze pentru că am venit la tine acasă fără să anunț și pentru că ți-am speriat frumoșii copii. Îmi pare tare rău că ți-a fost rușine cu mine toată viața.

Am aflat că te vei întoarce să sărbătorești 10 ani de la absolvirea liceului. S-ar putea ca eu să nu mai fiu în viață când vei ajunge în țară, așa că m-am decis să scriu această scrisoare și să-ți spun secretul pe care îl țin de-o viață.

Când erai mic, am avut un accident de mașină. Tu ai rămas fără un ochi în urma acestui accident și eu am avut diverse fracturi. Copilul meu drag, am fost devastată când am aflat că nu vei reuși să mai vezi această lume frumoasă, așa că am apelat la un doctor din străinătate care a luat corneea ochiului meu stâng și ți-a salvat ochiul.

Scumpul meu copil, te iubesc și te-am iubit dintotdeauna. N-am regretat niciodată decizia de a-ți da ochiul meu și mor împăcată cu gândul că te-am ajutat să ai o viață normală.

Mama ta.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!