Grabeste-te incet!

De Unica.ro pe

Viata de zi cu zi a devenit o orchestra haotica de experiente care ne provoaca simturile si ne alieneaza. Pentru o experienta mai profunda asupra lumii, pentru relatiile semnificative cu oamenii…
… locurile si lucrurile din jur, avem nevoie de o schimbare de ritm!

„Ai un minut? As vrea sa-ti vorbesc.” E rugamintea micului lenes din tine. Recunoaste ca nu va prea mai intalniti in ultima vreme.

El se trezeste zambind la primele raze de soare pentru ca n-are desteptator, casca prelung si isi tarsaie papucii spre baie, fredonandu-si coloana sonora din vis.

Este tot timpul bonom si relaxat, nu se incrunta, nu da din picior, nu-si verifica ceasul, nu tipa la functionarii de la banca, pregateste o salata de avocado, asculta muzica in surdina si te asteapta intr-un fotoliu, cu o carte in mana, cand vii stresata de la birou.

Asa ca stai si asculta-l! „Unde fugi, nu ti-ai terminat cafeaua! Hai ca vin cu tine, facem o plimbare. Aaa… asta nu-i plimbare! Te lovesti de oameni, nu stiu daca ai observat. Hai sa trecem prin piata!

Da, stiu ca iti iei un sandvis de la tonomat, dar in piata miroase asa frumos, e plina de fructe. Nu vrei? Nu… Dar lasa si tu telefonul ala si stai de vorba cu mine. Trimiti un sms urgent? Ia: „N-am tmp akm vb knd ne vdm!”

Aha. Ce dragut, ai o intalnire. De afaceri, zici. Si de ce-ai ales tocmai benzinaria asta oribila, stiu eu un barulet cu fotolii comode. A, e mai aproape de birou… Auzi, pe chelnerita n-o cheama Ioana? De ce ai strigat-o „Cafea”? Vrei sa spui ca vii aici zilnic si nu i-ai vazut ecusonul? Dar tu ce vezi in jurul tau?!”

Incetinirea lumii


Ce-ai zice sa nu mai fii asa neprietenoasa cu micul lenes din tine. El te poate invata multe, daca ii acorzi putina atentie… si timp! Te poate ajuta sa te relaxezi, sa te opresti, sa faci un pas inapoi si sa respiri.

Lentoarea nu inseamna moliciune sau ineficienta, inseamna calm, atentie, spirit receptiv, sa fii intuitiv, sa ai rabdare, sa ai grija si, nu in ultimul rand, sa pui calitatea mai presus de cantitate.

Tot mai multi oameni s-au dezmeticit din cultul vitezei si al lui „n-am timp!” si au inceput, pe nesimtite, o adevarata miscare de incetinire a vietii. In toate domeniile – hrana, munca, sex, timp liber sau design urban.

„Miscarea slow se bazeaza pe oameni care au inteles ca este foarte greu sa opresti o lume care accelereaza pe zi ce trece, asa ca incearca sa faca ceva doar pentru ei, sa incetineasca, sa traiasca mai bine, fiind constienti ca averea noastra sta in timp si relatii”, explica pentru Unica Bruno Contigiani, initiatorul miscarii slow in Italia si in lume.

O scrisoare din Suedia


Carl Honor descrie „costurile umane ale turbocapitalismului” in cartea sa: „Elogiu lentorii”.

„Chiar si atunci cand viteza incepe sa produca disfunctionalitati, invocam evanghelia lui mai-repede”, spune el. Ai ramas in urma la birou? Fa rost de o conexiune mai rapida de internet. Dieta nu da rezultate? Fa o liposuctie. Esi prea ocupat ca sa gatesti?

Cumpara un cuptor cu microunde. Si totusi, exista lucruri pe care nu poti sa le grabesti. Indragostirea cere timp; familia, prietenia cer timp (chiar daca ai satisfactia a o mie de contacte pe Facebook), reflectia si asimilarea lucrurilor din jurul tau, la fel.

Desi i-am citit cartea cu atentie, Carl Honor m-a cucerit definitiv abia in momentul in care am primit acest mesaj trimis automat de pe e-mailul lui: „Multumesc ca mi-ati scris! Deocamdata, locuiesc intr-o casa la mare, in sudul Suediei. N-am internet, n-am telefon, n-am e-mail. Cel mai bun slow!”
Vrei si alte exemple care sa te inspire? Le gasesti in Unica de iulie!

Foto:
Red Dot

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO