Nominalizările pentru Gala Premiilor Uniter

De Nicoleta Galeteanu pe

„Aniversarea”, de Vlad Massaci, „Breaking the Waves”, în regia lui Radu Alexandru Nica, şi „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, semnat de Victor Ioan Frunză, sunt cele mai bune spectacole
….  puse în scenă anul trecut, potrivit Uniunii Teatrale din România (UNITER), care a anunţat ieri nominalizările pentru Premiile Uniter din acest an.

Totodată, regizorul Vlad Massaci are şanse la un premiu Uniter şi pentru regie, fiind nominalizat alături de Alexandru Dabija, care concurează pentru acelaşi trofeu cu spectacolul „Pyramus & Thisbe 4 you”, jucat pe scena Teatrulului Odeon din Bucureşti.

O prezenţă promiţătoare din partea şcolii de actorie din Sibiu, care a ratat anul trecut Festivitatea, Teatrul „Radu Stanca” este nominalizat la două din cele mai importante categorii ale celor mai râvnite premii din lumea teatrului românesc.

Tânăra actriţă Ofelia Popii este nominalizată la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru rolul Bess din spectacolul „Breaking the Waves” sau „Viaţa binecuvântată a lui Bess” la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, cea de-a doua nominalizare fiind primită la categoria cel mai bun spectacol.

Dintre actori, cele mai bune prestaţii au fost oferite de Emilia Popescu şi George Mihăiţă, în spectacolul „Casa Zoikăi”, precum şi de Vlad Ivanov, în rolul Doctorul din piesa „Un duel”, actor nominalizat şi la Premiile Gopo, pentru rolul secundar din filmul „Poliţist, adjectiv„.

La categoria debutanţi în arta teatrală, juriul Uniter l-a selectat pe David Schwartz pentru regia spectacolul „România, te pup!„, care concurează alături de actorii Crina Semciuc pentru rolul Lena din spectacolul „Leonce şi Lena” şi pe Cristina Florea pentru rolul Tyler din spectacolul „Nişte fete„, jucat la Teatrul „George Ciprian” din Buzău.


Iată care sunt nominalizările complete la ediţia din acest an a Premiilor Uniter, propuse de criticii Ion Cocora, Mircea Morariu şi Doina Papp.

Cel mai bun spectacol

„Aniversarea” la Teatrul „Nottara”, Bucureşti
„Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess” la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu
„Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara

Cea mai bună regie

Alexandru Dabija pentru regia spectacolului „Pyramus & Thisbe 4 you” la Teatrul Odeon, Bucureşti
Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara
Vlad Massaci pentru regia spectacolului „Aniversarea” la Teatrul „Nottara”, Bucureşti

Cea mai bună scenografie

Ştefan Caragiu pentru scenografia spectacolului „Aniversarea” la Teatrul „Nottara”, Bucureşti
Adriana Grand pentru scenografia spectacolului „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara
Iuliana Vâlsan pentru scenografia spectacolului „Herr Paul” la Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ

Cel mai bun actor în rol principal

Ionuţ Caras pentru rolul L. Gurevici din spectacolul „Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului” la Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
Mihai Constantin pentru rolul Clov din spectacolul „Sfârşit de partidă” la Teatrul Metropolis, Bucureşti
George Mihăiţă pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din spectacolul „Casa Zoikăi” la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal

Virginia Mirea pentru rolul Zoia Denisovna Pelţ din spectacolul „Casa Zoikăi” la Teatrul de Comedie, Bucureşti
Ofelia Popii pentru rolul Bess din spectacolul „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess” la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu
Sanda Toma pentru rolul Kate Keller din spectacolul „Toţi fiii mei la Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar

József Bíró pentru rolul Cebutikin din spectacolul „Trei surori” la Teatrul de Nord – Secţia maghiară, Satu Mare
Vlad Ivanov pentru rolul Doctorul din spectacolul „Un duel” la Teatrul Naţional Bucureşti
Gelu Niţu pentru rolul Pavel Feodorovici Obolianinov din spectacolul „Casa Zoikăi” la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Ana Ciontea pentru rolul Maria din spectacolul „Un duel” la Teatrul Naţional Bucureşti
Catrinel Dumitrescu pentru rolul Else din spectacolul „Aniversarea”  la Teatrul „Nottara”, Bucureşti
Emilia Popescu pentru rolul Alla Vadimovna din spectacolul „Casa Zoikăi” la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cel mai bun Spectacol Teatru radiofonic

„Caii la fereastră” de Matei Vişniec, regia Gavriil Pinte la SRR
„Delir în doi… în trei, în câţi vrei” de Eugène Ionesco, regia Attila Vizauer la SRR
„Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre” de Matei Vişniec, regia Mihai Lungeanu la SRR

Debut

Cristina Florea pentru rolul Tyler din spectacolul „Nişte fete” la Teatrul „George Ciprian”, Buzău
David Schwartz pentru regia spectacolul „România, te pup!” la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Crina Semciuc pentru rolul Lena din spectacolul „Leonce şi Lena” la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Festivitatea va acorda, de asemenea, şi premiile speciale, premiul de excelenţă, precum şi disticţiile pentru întreaga activitate, nominalizări urmând să fie decise de senatului Uniter, din 8 martie.
Cea de-a 18-a ediţie a Galei Premiilor Uniter va avea loc luni, 19 aprilie.

Foto: Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi