Filme istorice – Cele mai bune filme din toate timpurile

De Alina Serea pe
Cele mai bune filme istorice au devenit ele însele istorie, primind numeroase premii Oscar, aprecierile publicului și ale criticilor. 

Fie că îți plac filmele istorice de război, cele coreene, românești, iată o listă cu cele mai apreciate pelicule:

Cele mai bune filme istorice

Schindler`s List

Unul dintre cele mai apreciate filme istorice, Schindler`s List este cosiderat o adevărată capodoperă cinematografică. Câștigător a șapte premii Oscar, Lista lui Schindler a cucerit atât criticii de artă cât și publicul. Filmul regizat de Steven Spielberg prezintă povestea adevarată a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist. Deși considerat un bărbat care profită de cei din jurul sau, acesta reușește să salveze viețile a mai bine de 1.100 de evrei în timpul Holocastului.

Platoon

De asemenea printre cele mai bune filme istorice, Platoon are în centru povestea unui grup de soldați americani aflați în razboiul din Vietnam văzută prin ochii unui tânăr recrut. Filmul a primit 8 nominalizări la Oscar, câștigând 4 dintre ele.

The Pianist

În top filme istorice se clasează și The Pianist. Filmul regizat de Roman Polanski spune povestea lui Władysław Szpilman, pianist și compozitor polonez de origine evreiască. Pelicula rememorează anii războiului:invazia germană, intrarea naziștilor în Varșovia și deteriorarea condițiilor de trai pentru evrei, precum și deportările către lagărele morții și munca forțată.

Lawrence of Arabia

Tot printre filmele istorice de Oscar se numără și Lawrence of Arabia, peliculă ce-i are ca protagoniști pe Peter O’Toole, Alec Guiness și Omar Sharif. Pelicula ce ilustrează tensiunile și tragediile din Primul Război Mondial, din afara Europei, a fost nominalizat la 10 premii Oscar și a câștigat 7 dintre ele.

The Last Emperor

Unul dintre cele mai cunoscute filme istorice în care acțiunea se petrecere în China, pelicula este povestea adevărată a lui Aisin-Gioro Pu Yi, cel din urmă împărat din dinastia chineză Qing. Încoronat la doar 3 ani și ținut prizonier în propiul castel, Pu Yi se căsătorește cu Wan Jung, sperând să scape de atribuții. Lucrurile evoluează, ajungând ca în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial să fie luat prizonier de către ruși. The Last Emperor a câștigat 9 premii Oscar.

Filme coreene istorice

Moonlight Drawn by Clouds

Unul dintre acele filme coreene istorice care te vor captiva chiar dacă nu ești neapărat fanul genului, Moonlight Drawn by Clouds este combinația perfectă între dramă și comedie. Fiind considerat unul dintre cele mai bune seriale de dragoste coreene, acesta a captivat publicul din lumea întreagă. La bază stă povestea unui prinț care se îndrăgostește de o fată deghizată în eunuc. În încercarea de a-și păstra relația secretă, cei doi vor fi protagoniștii multor provocări.

Kingdom

Unul dintre cele mai urmărite filme coreene istorice, Kingdom a înregistrat un succes răsunător încă de la lansare. Acțiunea serialului se petrece în Coreea medievală și îl are în prim plan pe regele ce a fost răpus de o boală gravă. Așa se face că prințul moștenitor al coroanei a devenit unica speranță a tuturor oamenilor împotriva ciumei misterioase care pare că va cuprinde țara.

Filme românești istorice

Dacii

Printre cele mai cunoscute filme românești istorice, Dacii este filmul de debut al lui Sergiu Nicolaescu ca regizor de lungmetraj. Cu Amza Pelea în rolul principal, filmul este considerat o capodoperă a cinematografiei românești.

Columna

Lansat în 1968, Columna, care este tot unul dintre cele mai bune filme istorice românești despre povestea dacilor, este, de asemenea, unul dintre cele mai populare filme românești istorice. Și acesta are o distribuție de excepție, cu actori mari precum Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Amza Pellea și Gheorghe Dinică.

Mircea

Mircea este un film românesc istoric de referință din portofoliul lui Sergiu Nicolaescu. Așa cum reiese și din titlu, pelicula are la bază povestea domnitorului Mircea cel Bătrân și lupta sa de ani de zile împotriva turcilor și a altor năvălitori, pentru a menține independența țării sale.

Mihai Viteazul

Un film românesc spectaculos ce a făcut istorie, Mihai Viteazul îl are în rolul principal de asemenea pe marele actor Amza Pelea. Pelicula a fost propunerea României la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin, în anul 1972.

Nemuritorii

Nemuritorii este o altă ecranizare ce îl are în prim plan pe Mihai Viteazu și unul dintre cele mai cunoscute filme istorice românești regizate de Sergiu Nicolaescu. Acțiunea urmărește treisprezece foști camarazi de luptă din oastea lui Mihai Viteazul, răspândiți prin Europa, care se reîntâlnesc și decid să se reîntoarcă în țară pentru a-și îndeplini jurământul față de Voievod, să îndeplinească visul Unirii.


Îți recomandăm și:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro