În ultimele decade o serie de cercetări au demonstrat ceea ce până acum știința nu atesta ca fiind adevărat: capacitatea oamenilor de a prezice viitorul. Mai mult, se pare că toți oamenii au această putere, pe lângă multe alte calități.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Descoperirile oamenilor de știință au scos astfel din sfera paranormalului, iraționalului și a eresurilor capacitatea noastră de simți că ni se întâmplă ceva înainte ca acest lucru să se petreacă.
Acest fenomen este adânc împământenit în cultura populară, ceea ce explică fascinația oamenilor față de capacitățile extrasenzoriale, iar mai nou, acestea au fost validate și la nivel științific.
Există o preocupare a oamenilor de știință în legătură cu faptul că este un domeniu frivol, asociat cu superstiția, spiritualitatea, magia sau misticismul. A apăra o astfel de prejudecată este mai important decât încurajarea explorării științifice sau protejarea libertății academice. Însă acest lucru s-ar putea schimba”, a declarat Cassandra Vieten, doctor și președinte la Institutul de Științe Noetice (științele care studiază gândirea).
Așadar, ce este, mai precis, precogniția, sau capacitatea de a prevesti viitorul. Este abilitatea unei persoane de a prevedea viitorul care nu poate fi anticipat la nivelul gândirii conștiente. De asemenea, acest fapt poate influența modul de reacție a individului, la nivel biologic. Aceste reacții pot fi evidente, și deci contșientizate de o persoană, sau pot fi răspunsuri non-conștiente, pe care individul nu le realizează. Oamenii de știință, în urma experimentelor realizate, au constatat că această din urmă categorie de răspunsuri sunt cele mai frecvente în cazul prevestirii viitorului.
O analiză realizată recent și publicată în revista Frontiere în Neuroștiința umană, cu titlul ”Prevăzând neprevăzutul: analiză critică și implicații practice asupra activității anticipative și predictive” a evidențiat o serie de de experimente legate de acest fenomen, experimente realizate în laboratoare diferite.
Astfel, s-a constata că organismul uman poate, în fapt, detecta stimuli diferiți, care sunt pe cale să se întâmple într-un interval cuprins între 1 și 10 secunde. Cu alte cuvinte, corpul nostru poate afla că un eveniment urmează să se întâmple cu până la 1- secund eîn avans și chiar are și reacții la nivel fizic.
Ce se întâmplă în organismul nostru atunci când citim viitorul? Este vorba, conform oamenilor de știință, despre modificări psihologice care sunt evidențiate măsurând ritmul cardio-pulmonar, sistemul nervos și reacțiile de la nivelul pielii.