Descoperă Palatul Închizitorului din Malta

De Unica.ro, pe

Cele trei oraşe ale Maltei, Senglea, Cospicua şi Birgu sunt separate între ele de mici golfuleţe adânci şi renumite în întreaga lume datorită istoriei bogate din timpul perioadei Cavalerilor Ioaniţi.

Birgu primul oraş al cavalerilor

Birgu (Vittoriosa) a fost primul oraş al Cavalerilor Ioaniţi, când au sosit în anul 1530. În acest oraş cavalerii au construit foarte multe vestigii valoroase ce datează până în zilele noastre: Palate, Biserici dar şi locuri unde suferinzii erau trataţi.

Birgu este cel mai bine fortificat oraş dintre cele trei, iar zidurile care apără chiar şi în acest moment oraşul sunt imense şi spectaculoase.

Un palat constroversat
În inima oraşului se află unul dintre cele mai controversate palate din Malta, o bijuterie arhitecturală, unică în lume, şi anume Palatul Închizitorului fiind unul dintre puţinele palate ale lumii de acest gen care au supravieţuit atât de mult timp.

Imensa clădire cu scopul inchiziţiei a fost construită undeva prin secolul XVI . Construcţia în stil roman şi baroc este decorată cu blazoanele cavalerilor, sălile sunt imense, în timp ce sala de judecată deţinea o uşă minusculă care îi obliga pe acuzaţi să se plece în faţa ,,judecătorului” atunci când erau aduşi de către cavaleri pentru a fi judecaţi de diferite ,,crime”.

Astăzi, celebrul palat este un muzeu de folclor, singurul palat de inchiziţie deschis publicului şi poate fi vizitat de luni până sâmbătă între 9:00 şi 17:00, preţul unui bilet de adulţi este de 6 euro, în timp ce studenţii plătesc 4,50 euro, iar copiii 3 euro.
Madalina Isar
Sejur Malta
Hotel Excelsior 5* – de la 599 euro/pers, transport cu avionul, transferuri, 7 nopți cazare cu demipensiune, asistenta turistica, ofertă aniversară Malta Travel- 15 ani (www.malta.ro), 021/318.59.92
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!