Comedia „Naşa” şi alte premiere la cinema

De Nicoleta Galeteanu pe

După prima comedie românească de Crăciun, studiourile româneşti lansează şi primul film cu mafioţi nemuritori, în amintirea lui Don Vito Corleone. Doar că legendarul…
 …personaj creat de Coppola, „Naşul” este înlocuit de o „Naşă” la fel de mafiotă.

Naşa

Filmul este o producţie românească filmată în limba engleză şi este o parodie după filmul cu care  Francis Ford Coppola a făcut istorie.

În regia lui Virgil Nicolaescu şi Jesús del Cerro (cel care a regizat şi comedie „Ho, ho, ho” cu Ştefan Bănică Jr.), „Naşa” este povestea unei femei care demonstrează că poate conduce cu succes un clan mafiot.

Jennifer se stabileşte în România şi se angajează ca profesoară. Este căsătorită cu Radu Prodan, un respectat om de afaceri, despre care descoperă că nu ştie cu ce se ocupă exact acesta.

În timpul unui botez, unde este naşă, poliţia năvăleşte în biserică şi îl ridică pe soţul ei. Aşa se face că Jennifer se trezeşte prinsă într-o poveste cu mafioţi adevăraţi, cum nu văzuse până atunci decât în filme.

Furios şi iute în viteza a 5-a/ Fast & Furious 5

Bătăiosul şi etern neobositul Vin Diesel reapare într-o formă de zile mari pe marile ecrane, în cea de-al cincilea film din franciza „Fast Five”.
Paul Walker şi toate celelalte staruri se alătură acestuia într-o aventură periculos de captivantă.

Fostul poliţist Brian O’Conner (Paul Walker) face echipă cu fostul puşcăriaş Dom Toretto (Vin Diesel), de partea cealaltă a legii. De când Brian şi Mia Toretto (Brewster) l-au ajutat pe Dom să evadeze, au trecut multe graniţe pentru a scăpa de autorităţi. Ascunşi acum într-un colţ din Rio de Janeiro, cei trei trebuie să dea o ultimă lovitură pentru a-şi putea recăpăta libertatea.

Regizat de Justin Lins, filmul îi are în distribuţie pe chipeşul Paul Walker, musculosul Dwayne Johnson, Jordana Brewster, Tyrese Gibson, Sung Kang, Gal Gadot, Matt Schulze, Tego Calderon şi Don Omar, aşa că te sfătuim iute – iute să îţi iei bilet.

Viaţa mea sexuală

Filmul spune drama unei fete care se chinuie să îşi crească singură copilul după ce rămâne însărcinată şi este părăsită.

Nevoită să renunţe la studii pentru a-şi îngriji părinţii, Dorina se angajează într-un sex-shop din Bucureşti. Singură în faţa greutăţilor, cu un copil de crescut, ea trebuie să facă faţă şi capriciilor patronului la care lucrează.
(Regia: Cornel George Popa)

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț