Ce l-a inspirat pe Paul McCartney să compună melodia „Lady Madonna”

De Mihaela Dobre, pe Ultimul update Miercuri, 08 noiembrie 2017, 17:33
În 1968, cu puţin timp înainte de destrămarea trupei Beatles, Paul McCartney a compus „Lady Madonna", piesă care a urcat rapid în topurile muzicale de la acea vreme, ajungând pe primul loc în topurile cu muzică britanică şi pe locul patru în Billboard Hot 100.

Eram la pian încercând să compun ceva boogie-woogie şi mi-am amintit brusc de Fats Domino şi astfel am început să cânt ceva în stilul lui”, explica McCartney în 1968, când a fost întrebat cum i-a venit ideea să compună acest cântec.

Acum însă, la 40 de ani distanță, artistul britanic a dezvăluit că adevărata sursă de inspirație pentru acest cântec a fost o fotografie din National Geographic, în care apare o mamă ce își alăptează copilul și cu un altul lângă ea.

„Privea foarte mândră şi avea un copil… Şi am văzut asta ca pe ceva tipic Fecioarei, mamă şi copil”, spune Paul McCartney.

„Uneori vezi imagini prezentând mame și te gândești că este vorba de o mamă bună. Pur și simplu poți spune că există o legătură cu copilul. Această poză m-a impresionat și m-a inspirat să scriu cântecul”, a adăugat artistul, care la cei 75 de ani se declară un vegetarian convins și suficient de energic pentru a susține concerte în continuare.

„Mă simt foarte sănătos şi am spectacole lungi de trei ore, dar nu mă simt sleit la final. Mă simt puternic încă”, spune fostul membru al trupei Beatles.

Fotografia cu pricina poartă numele „Madonna Mountain” şi a fost publicată în numărul din ianuarie 1965 al revistei National Geographic, reprezentând o mamă săracă din Vietnam.

Așadar, o poză dintr-o revistă, l-a inspirat pe McCartney să compună melodia ce avea să devină unul dintre cele mai cunoscute din istoria muzicii rock.

Citește și – Scrisoarea prin care John Lennon îi declara război lui Paul McCartney, după destrămarea trupei „The Beatles”

Citește și – Cele mai cunoscute melodii dedicate mamelor

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!