Cum mi-am petrecut o zi în Bucureştiul Virtual

De Erika Chivu pe

Acum 10 ani, pe când eram la liceu, calculatorul mi se părea un lux, iar internetul prin dial-up era o minune a tehnicii. Dacă mi-ar fi spus cineva…
… atunci că o să lucrez online, i-as fi răspuns că asta e la fel de posibil ca şi realitatea virtuală de care auzisem numai în „Star Trek”.

Ei bine, astăzi nu numai că lucrez pe internet, dar tocmai am ieşit din realitatea virtuală. Mai exact, am fost la o mică plimbare prin Virtual Bucharest din Second Life. Am socializat în Piaţa Revoluţiei şi am admirat Biblioteca Centrală, Ateneul şi celelalte clădiri din zonă care seamănă surprinzător de mult cu cele reale.

Cum ajungi în Bucureştiul Virtual

 
Ca să ajung în Capitala virtuală, mi-am facut mai întâi un cont pe secondlife.com – cu nume de utilizator, parola, e-mail, ca şi contul de pe Unica.ro – mi-am ales un avatar şi i-am dat un nume. La sfârşit, am downloadat o aplicaţie asemănătoare cu un browser care se instalează foarte simplu, în câteva minute.

Când am pornit aplicaţia m-am trezit într-un loc rezervat începătorilor unde am aflat cum se manevrează avatarul. Când m-am simţit gata să iau lumea virtuală în piept, am introdus în căsuţa de search „Virtual Bucharest”. A mai fost nevoie de un singur click ca să ajung  în Bucureştiul Virtual, singurul oraş virtual românesc, inaugurat acum doi ani.

Ce se întampla în Bucureştiul Virtual

Cei 200.000 de utilizatori români şi străini care au intrat anul acesta în Bucureştiul Virtual au admirat Biblioteca Centrală, Ateneul, Muzeul de Artă şi hotelul din apropiere – toate construite la scală, ca în realitate, doar cu mici ajustări.

Cum mi-am petrecut o zi în Bucureştiul VirtualPiaţa Revolutiei a fost uşor modificată, astfel că în Second Life ea nu este o imensă parcare, ci un loc de socializare, unde utilizatorii se întâlnesc şi interacţioneaza prin chat.

Pe Second Life se leagă prietenii şi se înfiripă relaţii de dragoste ce continuă şi în lumea reală. Şi chiar dacă nu ajung să se vadă faţă în faţă, utilizatorii leagă prietenii virtuale strânse, formând familii şi organizând nunţi în Second Life.  

Dacă revii câteva zile la rând în Capitala virtuală s-ar putea să prinzi şi un eveniment deosebit, fie o petrecere, fie un eveniment educaţional, pus la cale de companiile care au sedii virtuale în Second Life.

De pildă, o clinică medicală foarte cunoscută organizează periodic întâlniri şi discuţii între utilizatori şi medici. Vei recunoaşte şi sigla unei bănci, care îţi oferă informaţii din domeniu.

Iar dacă ai noroc poţi câştiga şi un concurs cu premii în Linden Dollars, moneda oficială Second Life.

Află în pagina următoare câţi bani câştigă românii în Second Life!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3