EXCLUSIV. Arhitecții Alina Vîlcu și Omid Ghannadi ne-au spus care sunt cele mai frecvente greșeli de amenajare

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Miercuri, 06 aprilie 2022, 13:51

Amenajarea unei locuințe vine la pachet cu stres, cheltuieli și confuzie. Ce culori, materiale și modele ar trebui să alegem, avem certitudinea că nu ne vom plictisi de ele, ce ar trebui să avem în vedere?

Arhitecții Alina Vîlcu și Omid Ghannadi ne-au spus care sunt cele mai frecvente greșeli de amenajare

Arhitecții Alina Vîlcu și Omid Ghannadi ne-au răspuns tuturor acestor curiozități.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii când își amenajează locuințele?

Alina Vîlcu: Sunt perfecționiști și caută să încorporeze în interioarele lor cât mai multe lucruri. Trebuie să știm să prioritizăm. Să decidem ce este cu adevărat important pentru noi. Să renunțăm la lucruri și spații pe care le folosim rar sau la prea multe idei care pot fi incongruente stilistic. O altă greșeală este legată de lumină, cel mai important element în crearea unui ambient care să ne dea siguranță și relaxare emoțională. Majoritatea lasă lumina la final și adesea optează pentru prea multă și prea rece.

Omid Ghannadi: O greșeală este raportarea la buget. De cele mai multe ori, este într-una din cele două extreme. Oamenii vor prea multe lucruri cu prea puțini bani sau cheltuiesc prea mult pe lucruri care nu merită. Pe lângă ce a spus Alina mai sus, aș mai adăuga lipsa implicării beneficiarului în proiect. Fie că oamenii colaborează sau nu cu un designer, ei trebuie să fie cât mai implicați în proiectul lor, pentru a se asigura că lucrurile evoluează conform cu dorințele lor. Numai ei pot fi beneficiarii propriilor locuințe.

Alina Vîlcu Omid Ghannadi

Care sunt trei lucruri pe care trebuie să le avem în vedere atunci când începem amenajarea unei locuințe/încăperi?

A.V.: (1) Nevoile, valorile, dorințele, visurile noastre sau ale oamenilor care vor locui în spațiul respectiv. (2) Relația cu exteriorul, orientarea, puncte focale, extinderea casei către exterior. (3) Compartimentarea existentă și cum putem interveni pe ea.

O.G.: (1) Funcționalitatea. Este mai important să avem o locuință bine gândită tehnic, bine construită, decât o locuință cu mobilă frumoasă, dar greu de trăit în ea.

Spre exemplu, mi se pare mai puțin important cum arată patul nostru comparativ cu a avea circuitele întrerupătoarelor de lângă noptieră configurate corect. Dacă trebuie să mă dau jos din pat de fiecare dată când vreau să aprind sau să opresc lumina, să mă duc la un întrerupător în partea cealaltă a casei, nu prea mai contează cât de mișto e patul. În aceeași categorie intră și o saltea bună, etc. Lucrurile care fac un design bun sunt, culmea, cele care nu se văd.

Aș adăuga după funcționalitate, sau înainte, (2) bugetul. Nu pornim la drum fără să știm exact cât putem cheltui și în cât timp. Este tare important bugetul pentru a ne face un plan de bătaie. Pe lângă funcționalitate și buget, aș adăuga (3) documentația. Să avem o bază de imagini, proiecte, care ne plac, pentru a ști ce vrem să facem, cum vom face și câți bani avem ca să facem ce ne dorim. 😊

EXCLUSIV. Arhitecții Alina Vîlcu și Omid Ghannadi ne-au spus care sunt cele mai frecvente greșeli de amenajare

Ce sfaturi aveți pentru o reamenajare a locuinței care să nu se „demodeze” în timp?

A.V.: Să fie făcută după personalitatea și valorile noastre, nu după tendințe. Asta îi va da perenitate. Apoi, să fie adaptivă. Să poată fi schimbată prin rearanjarea câtorva obiecte în spațiu. Și, nu în ultimul rând, să nu aibă o temă unică, cum ar fi „shabby chic”, „coastal”… etc. Este important, de asemenea, să acomodăm și nevoia de schimbare. Să nu ne așteptăm că noi evoluăm, iar spațiul în care trăim rămâne același.

O.G.: Aș adăuga la tot ce a spus Alina, tema ordinii și organizării. În general, lucrurile care ne reprezintă cresc și se schimbă odată cu noi. Nu se pot demoda, pentru că ne reprezintă. Așa cred, cel puțin. Iar timpul ne ajută să scăpăm de acele obiecte sau materiale care nu prea ne reprezintă azi. Însă ordinea și organizarea nu se vor demoda niciodată. Personal, sunt mereu plăcut impresionat când intru într-o casă ordonată, îmi place.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!