5 vedete care adoră petrecerile. Ai vrea să fii invitata lor?

De Unica.ro pe

Dacă şi tu ai sentimentul că cineva se distrează întotdeauna mai bine decât tine, printre petrecăreţii notorii se află cu siguranţă vedetele.
Exclusiviste prin definiţie şi cu invitaţi aleşi pe sprânceană, cu show-uri supriză dar mai ales băutură fină şi atmosfera incendiară, petrecerile celebrităţilor vor fi o noapte de pomină pentru oricine.

În continuare îţi prezentăm cinci vedete petrecăreţe cu care ţi-ar plăcea să te distrezi fie şi numai o noapte.

Charlie Sheen

Este de prisos să mai argumentăm de ce o petrecere cu Charlie Sheen va fi una memorabilă. Actorul este un petrecăreţ notoriu, iar petrecerile date la reşedinţa sa superbă din Malibu durează până a doua zi dimineaţa, chiar dacă în cazul său acestea sunt interminabile.

Actorul a arătat de câte ori a avut ocazia că ştie să se distreze, nu se sfieşte să ia cu asalt ringul de dans, iar dacă îl prinzi la începutul petrecerii, sigur simpaticul comediant ar oferi invitaţilor şi un stand-up copios în stilu-i caracteristic.

Rihanna

Super petrecerea organizată de ziua sa de naştere nu poate să fie decât o dovadă concludentă că şi Rihanna gustă distracţia adevărată la cei 23 de ani ai ei.

Confetti, un tort imens, specialităţi şi, desigur, băutura, invitaţii au fost aleşi pe sprânceană. Poate că şi bairamurile noastre în apartamentele de două camere erau destul de reuşite, dar pe drept cuvânt acum… cine nu şi-ar dori să petreacă alături de Jay Z, Beyonce, P Diddy sau Zac Efron în Beverly Hills, la petrecerea uneia dintre cele mai influente dive ale momentului?

Paris Hilton

Petrecerile sale exclusiviste cu sute de invitaţi, majoritatea nume celebre, au devenit un eveniment cu tradiţie, indiferent unde risipitoarea moştenitoare o pune de petrecere.

Paris adoră să petreacă, iar cum băutura este cvasi sinonimă cu petrecerea, frumoasa vedetă gustă din plin acest stimulent pentru bunădispoziţie, înainte de a-şi prezenta show-ul pe masă, la boxa dj-ilor sau în centrul mulţimii.

Cum să ratezi o astfel de petrecere sâmbătă noapte?!

Michelle Rodriguez

Şi actriţa din „Avatar” a arătat că nu ratează nicio ocazie să se simtă bine, ultima fiind la Festivalul de la Cannes. Chiar dacă unii au criticat ţinuta sa, naturaleţea şi dezinvoltura simpaticei actriţe ni se par admirabile.

În mod evident, Michelle Rodriguez persoana carismatică, de fapt, sufletul petrecerii, care destinde atmosfera în locul invitaţilor snobi şi plictisiţi. Credem cu „tărie” că Michelle Rodriguez ar fi şi o bună gazdă şi un invitat admirabil de simpatic deopotrivă.

Mark Zuckerberg

Tocmai ce şi-a cumpărat o casă numai bună pentru găzduit petreceri în Palo Alto, California, iar acesta ar putea fi doar un pas spre distracţia straşnică pe care Mark Zuckerberg a gustat-o în timpul colegiului. De fapt, şi afacerea sa de miliarde de dolari a început dintr-o distracţie, punând bazele Facebook în scopul de a agăţa fete.

Diferenţa ar fi că acum petrecerea nu s-ar mai consuma în căminul studenţesc, iar pe lista invitaţilor s-ar afla doar nume ale celor mai influenţi oameni din lumea media.

Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro