5 seriale pe care merită să le urmăreşti din toamnă

De Nicoleta Galeteanu pe

Toamna se numără serialele, astfel că după vacanţă vom fi foarte ocupaţi în faţa micilor ecrane. Canalele de filme ne suprind cu producţii noi în premieră precum şi cu seriale multipremiate anul…
… trecut ce revin cu noi sezoane şi mai bune.

Chiar dacă grila de programe a canalelor româneşti este mai săracă în comparaţie cu oferta posturilor TV străine care îşi vor lansa producţiile pe bandă rulantă, nu vom duce lipsă nici de seriale subtitrate.

Iată cinci seriale noi sau reînnoite pe care merită să le urmăreşti în această toamnă.

Treme

Un serial captivant este Treme, produs de HBO America şi difuzat de Cinemax. Creat de David Simon şi Eric Overmyer, serialul cu valenţe de documentar este inspirat din drama reală trăită de locuitorii din New Orleans după uraganul Katrina din 2005.

Treme nu este doar o relatare a evenimentelor teribile, ci urmăreşte poveştile muzicienilor, bucătarilor şi locuitorilor din New Orleans, care îşi refac vieţile şi cultura oraşului, cunoscut ca centru istoric al muzicii afro-americană.

Sezonul 2 continuă la 14 luni distanţă după ce barajul federal s-a prăbuşit de Ziua Tuturor Sfinţilor.

Premieră: 1 septembrie

Mildred Pierce

După celebrul roman scris de James M. Cain în 1941, „Mildred Pierce” ajunge pe micile ecrane, într-o miniserie marca HBO, nominalizată deja la 21 de premii Emmy.

Cu Kate Winslet în rolul principal, drama este povestea unei femei independente, proaspăt divorţată, în timpul Marii Depresiuni. Povestea analizează imensul devotament al lui Mildred faţă de veşnic nemulţumita sa fiică, Veda, precum şi relaţiile complexe cu bărbaţii egoişti din viaţa ei.

Premieră: 5 septembrie

Enlightened

De la „Anii ’70”, serialul de comedie din ’98 unde a jucat rolul fratelui mai mare al lui Ashton Kutcher, actorul Luke Wilson îşi face de această dată o intrare glorioasă pe micile ecrane.

Alături de Wilson, serialul o aduce în prim plan pe actriţa Laura Dern care va juca rolul lui Amy, o femeie care se autodistruge. Ea suferă o cădere emoţională în urma căreia are o revelaţie şi decide să trăiască o viaţă luminată, creând dezastru în jurul ei.

„Enlightened” este un serial -pilot care, dacă va prinde bine, producătorii HBO se vor pune pe treabă în continuare.

Premieră: 10 octombrie

Imperiul din Atlantic City

Proaspăt câstigător al celui mai bun serial tv din 2010, Boardwalk Empire (Imperiul din Atlantic City) revine cu al doilea sezon nu mai târziu de 25 septembrie.

Serialul, despre care se aude că este cea mai scumpă producţie HBO de până acum, aduce în atenţie perioada de prohibiţie din America anilor ’20 – afaceri murdare ale politicienilor corupţi, stilul opulent al gangsterilor, drame şi iubiri nefireşti.

Steve Buscemi, Michael Pitt şi Kelly Macdonald sunt doar o parte din distribuţia ce oferă un joc magistral.

Premieră: 25 septembrie 2011

The Playboy Club

Dintre cele mai noi premiere ale producătorilor americani, care va incita telespectatorii străini, „The Playboy Club” poate fi considerat cap de afiş, regizat de prolificul Alan Taylor (Mad Men, Game of Thrones), după un scenariu de Chad Hodge.
Episodul -pilot îi aduce, printre alţi actori cunoscuţi, pe Laura Benanti şi Eddie Cibrian în peisajul anilor ’60 şi contextul schimbărilor politico-sociale care au loc acum.

Acţiunea are loc în depravatul club Playboy, unde bişniţarii şi interlopii societăţii se distrează cu cele mai frumoase femei din oraş. Lucrurile se complică după ce Maureen, unul dintre iepuraşii Playboy, atunci cand află că aceasta îl omoară din greşeală pe capul clanului Biachi. Avocatul Nick Dalton trebui să îi asigure protecţie.

Premieră: 19 septembrie, NBC

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat