Viața Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir

De Oana Savin pe
Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie în fiecare an, pe data de 26 octombrie. El este unul dintre marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor. Aceasta a fost viața Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Primii ani de viață

Sfântul Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic). Tatăl său era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui.

El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului Iisus Hristos, iar alta a Fecioarei Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia.

După ce tatăl său a murit, Dimitrie a fost chemat de împăratul Maximilian, care i-a încredințat lui Tesalonicul, spunându-i: „Păzește patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit”.

Însă, în momentul în care a preluat dregătoria, el a mers la Solun, unde a început să mărturisească înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos și îi învăța pe toți credința.

Sfântul Dimitrie a fost întemnițat

În momentul în care împăratul Maximilian a auzit că Dimitrie este creștin, l-a aruncat în temniță.

În timp ce se afla întemnițat, Sfântului Dimitrie i s-a arătat un înger trimis de Dumnezeu, care i-a zis: „Pace ție, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi”.

Și aici, el a continuat să se roage lui Dumnezeu și să propovăduiască credința printre prizonieri.

Moartea Sfântului Dimitrie

Înainte de a se lumina de ziua, pe 26 octombrie, ostașii au intrat în temniță, unde l-au găsit pe Sfântul Dimitrie rugându-se. Atunci, ei l-au împuns cu sulițele.

Înainte de a muri, Dimitrie a cerut o suliță și cu propria sa mână a înfinpt-o în coasta sa spunând: Hristos a murit pentru păcatele noastre, eu mor pentur El și credința adevărată.

Minunile Sfântului Dimitrie

Sfântul Dimitrie a început să înfăptuiască minuni încă din clipa în care a murit. Servitorul său credincios, Lupu, a luat toga lui Dimitrie, plină de sânge și inelul său de general, a înmormântat rămăşiţele pământeşti şi a plecat în părţile Macedoniei de unde venise, la Tesalonic. Acolo avea un prieten, Leonţiu, din părţile Daciei la care a stat.

Haina şi inelul Sfântului făceau minuni şi tămăduiau neputinţele celor credincioşi.

După istorisirile lui Leonțiu, două fete gemene care erau mute, dar foarte vrednice, au ţesut pe o maramă chipul Sfântului mucenic şi îndată au început să vorbească. Cu acest chip al Sfântului şi cu haina sa a fost vindecată o femeie oarbă, încât toată provincia Daciei devenise protejată de Sfântul şi Marele Mucenic Dimitrie, care în tinereţe fusese în aceste locuri.

Scânteile din raclă

Însuşi noul conducător creştin al Iliricului, Marian, atingându-se de moaştele Mucenicului s-a vindecat de o boală cronică, un îndrăcit a fost tămăduit, alt bolnav de friguri s-a făcut sănătos.

Mai târziu (secolul VI), împăratul Justinian, originar din părţile dunărene, care îl avea protector pe Sfântul si Marele Mucenic Dimitrie, i-a cerut încuviinţarea să ia din moaşte pentru antimisul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol, dar când s-a apropiat de raclă au ieşit scântei şi toţi s-au înspăimântat, iar împăratul a cerut iertare pentru îndrăzneală.

Omul care a plecat fără cârje de la moaştele Cuviosului Dimitrie

Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, povesteşte despre faptele minunate petrecute în viaţa creştinilor care s-au rugat la moaştele Sfântului:

În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie”.

Citește și: Minunile Sfintei Parascheva

Citește și: Sânziene 2016 (Drăgaica). Ce minuni sunt posibile în noaptea de Sânziene. Tradiții și superstiții

Sursă foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat