Intră sau nu municipiul București în carantină? Ce spun autoritățile

De Unica.ro, pe
Autoritățile iau în calcul intrarea în carantină a municipiului București, după ce rata de infectare se apropie de 6 la mia de locuitori. 

Numărul cazurilor noi de COVID-19 în România se menține ridicat, la fel și cel al persoanelor care ajuns la secțiile ATI. Din acest motiv autoritățile se gândesc la măsuri tot mai severe pentru a limita răspândirea noului coronavirus. După ce carantina a fost prelungită în Timișoara pentru 72 de ore, ar putea veni rândul municipiului București să se închidă. Rata de infectare în Capitală se îndreaptă către 6 la mia de locuitori.

„Îmi doresc să nu ajungem la o situație de carantinare a Bucureștiului. Ascult toate opiniile specialiștilor, deciziile le luăm după aceea. Opiniile de la Ministerul Sănătății sunt importante, dar vom lua decizia după ce ascultăm toate opiniile, de la prefect și primarii de sectoare. Aștept întâlnirea cu primarii de sectoare”, a declarat premierul Flori Cîțu, potrivit Digi24.

Vlad Voiculescu nu exclude carantinarea municipiului București

Și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că nu exclude varianta carantinării Capitalei, dat fiind numărul mare de persoane infectate: Nu putem exclude acest lucru, și după 6 la mie, și senzația mea e că vom ajunge acolo în câteva zile. Nicio măsură nu poate fi eliminată. O să revizuim toate criteriile pentru impunerea carantinei și o să vedem de asemenea dacă așa cum s-a procedat până acum, cu felul acesta de carantinare, care lasă locuri libere, trebuie să continue.

El adaugă că Bucureștiul are „cu siguranță” o incidență a cazurilor mai mare decât cea raportată.

Între a închide școlile și a închide centrele comerciale, cel puțin peste weekend, de exemplu, preferința mea și cred că a Guvernului este cât se poate de clară și cred că e preferința fiecăruia dintre noi”, a mai spus ministrul.  

Citește și: Oana Roman, bătută de Petre Roman în copilărie: “A fost extrem de dur cu mine. Am luat bătaie cu cureaua”

Ce bărbați din showbizul românesc i-au „făcut avansuri” Mariei Constantin

Dr. Simona Tivadar, despre consumul de soia în timpul postului

Dragoste în vremea pandemiei: Un american nu a fost lăsat să intre în România, unde voia să se mute pentru iubita sa

Ce spune prefectul Capitalei, Alin Stoica

„Dacă ajungem peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri conform ordinului comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii. De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, adică şi Bucureştiul şi evident localităţile limitrofe, care sunt deja în carantină, în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţiile în special în mijloacele de transport în comun, pieţe, mall-uri şi aşa mai departe. Evident că deplasarea va trebui făcută doar în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe proprie răspundere”, a declarat, duminică, și prefectul Alin Stoica.

„Nu o să luăm niciodată măsuri doar de dragul de a le lua, ci dacă sunt eficiente din punct de vedere al epidemiologilor, de exemplu, şi dacă ei ne spun că acea măsură este eficientă pentru stăpânirea fenomenului, atunci o să o luăm. Dacă nu este eficientă, nu o luăm. Am prelungit pentru 14 zile dar dacă intervin noutăţi evident în momentul în care intervin vom reveni cu alte măsuri”, a mai precizat acesta.

O eventuală carantină în București nu trebuie privită ca o pedeapsă

Și secretarul de stat Andreea Moldovan a vorbit despre posibilitatea carantinării municipiului București, după ce duminică Capitala ajunsese la o rată de infectare de 5,3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

„Nu trebuie să ne fie frică de măsuri suplimentare, ci trebuie să le luăm ca pe măsuri care ne ajută să încercăm să stăvilim acest bulgăre (…). Această decizie este o decizie complexă, care antrenează mai multe foruri decizionale, dar dacă se va lua și când se va lua, ea trebuie considerată de către populație ca o măsură de protecție și nicidecum ca o măsură coercitivă sau de pedepsire. Este o măsură care ne ajută să rămânem cât se poate de sănătoși”, a explicat secretarul de stat, potrivit hotnews.ro.

Vezi AICI lista cu rata de incidență a localităților din România.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!