Care sunt regulile stricte de acces în mall-uri și sălile pentru jocuri de noroc

De Unica.ro pe
Guvernul a anunțat redeschiderea mall-urilor, a sălilor de pariuri sportive și a celor de jocuri de noroc, dar măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 sunt multe și foarte stricte. 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat Ordinul comun pentru aprobarea Regulamentelor privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, de tip mall, organizarea şi desfăşurarea activităţilor din sălile de pariuri sportive, precum şi pentru locaţiile în care se desfaşoară activitatea de jocuri de noroc, potrivit news.ro.

Printre măsurile de relaxare anunțate de Guvern s-a numărat și redeschiderea mall-urilor, dar fără restaurante, cinematografe, săli de jocuri și locuri de joacă. De asemenea, se vor redeschide, cu reguli stricte de igienă, sălile de pariuri sportive și cele de jocuri de noroc.

Citește online gratuit noul număr al revistei Unica

Reguli de acces în mall-uri

Chiar dacă centrele comerciale își vor deschide ușile, toată lumea va fi obligată să poarte mască de protecție. Aceștia vor intra în incinta mall-ului pe baza unui triaj epidemiologic. Nu vor fi primiți cei care vor avea o temperatură mai mare de 37,3 C, măsurată cu termometru non-contact, tuse, strănut, rinoree.

Numărul maxim de persoane va fi calculat în functie de suprafaţa centrului comercial, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 mp/ persoană.

În interior, clienții vor găsi panouri de informare cu privire la regulile de igienă şi distanţare fizică și indicatoare de restricţionare a aglomerării. Este obligatorie stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecţionale pentru facilitarea menţinerii distanţării fizice. Igiena frecventă a mâinilor (dezinfecţie cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi/ spălare cu apă şi săpun), evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate sunt, de asemenea, pe lista măsurilor de siguranță.

Angajații magazinelor vor trebui izolați la domiciliu dacă prezintă simptome de infecție respiratorie, cum ar fi tuse, stănut, rinoree, febră, stare generală alterată sau dacă au luat contact cu un caz confirmat de infecție cu virusul SARS COV-2.

În magazine vor fi panouri separatoare în toate zonele de informare/birouri vânzare/casă marcat/ghişee.

Vor fi amplasate marcaje orientative în lifturi, scări rulante şi în zonele de circulaţie pentru menţinerea distanţei fizice de minimum 2 m şi evitarea staţionării îndelungate, în grupuri mai mari de 6 persoane.

Se va face dezinfecţia frecventă a suprafeţelor cu produse biocide avizate/autorizate pentru toate spatiile comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale cladirii, lifturi, coridoare, scari, etc.). De asemenea, casele de marcat şi POS-urile vor fi dezinfectate frecvent cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi, precum şi încurajarea plăţilor cu cardul.

Dispensere cu produse biocide avizate/autorizate pentru dezinfecţia mâinilor se vor găsi în toate zonele de acces în centrul comercial, comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale cladirii, lifturi, coridoare, scari, etc.).

Printre regulile impuse de autorități se numără interzicerea testării produselor cosmetice pe piele. Se va reduce și timpul de acces în cabina de probă, acolo unde o persoană are voie să probeze cel mult 3 articole.

Citește și: Guvernul a prelungit starea de alertă. Ce restricții rămân și ce măsuri de relaxare vor fi luate

Reguli de acces în sălile de pariuri sportive

În aceste spații este obligatorie distribuirea materialelor sanitare de protecţie (măşti şi, opţional, mănuşi de protecţie) şi a dezinfectanţilor avizaţi/autorizaţi pentru mâini şi suprafeţe (e.g. gel dezinfectant avizat/autorizat şerveţele pe bază de dezinfectanţi,  avizate/autorizate, covoraşe cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi la intrări), în conformitate cu normele legale în vigoare.

Angajaților li se va lua zilnic temperatura la intrarea în tură și dacă aceasta depășește 37,3 grade, vor fi trimiși acasă.

Este obligatorie dezinfectarea tuturor suprafeţelor înainte de începerea programului şi ulterior dezinfectarea periodică a acestora, precum și igienizarea şi dezinfectarea casieriei zilnic, după închiderea locaţiei de pariuri şi la schimbarea turelor zilnice ale angajaţilor.

Se vor dezinfecta periodic și toate suprafeţele frecvent atinse (ex.: clanţele uşilor, robinetele băilor).

De asemenea, se va asigura aerisirea corespunzătoare, iar accesul clienților va fi limitat, astfel încât să se respecte distanțarea fizică, inclusiv în spațiile destinate fumatului. Numărul maxim de clienţi admişi simultan în locaţie va fi afişat la intrarea în locaţia specializată şi va fi stabilit de fiecare operator de pariuri sportive în funcţie de mărimea şi configuraţia sălii.

Vor exista marcaje indicatoare sau mesaje de avertizare cu privire la distanţa minimă admisă de minim 1,5 m.

Acolo unde este posibil, clienţii vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajaţii locaţiilor specializate, acestea vor fi asezate într-o cutie separată, în vederea dezinfecţiei.

Reguli de acces în sălile de jocuri de noroc

Pe lângă luarea temperaturii la intrarea în sală, purtatea măștilor de protecție de către toată lumea și regulile care se aplică la sălile de pariuri sportive, autoritățile au mai stabilit câteva reguli speciale.

Și aici este obligatorie distanțarea fizică, iar orice zonă în care se va produce aglomeraţie va fi marcată în mod clar pentru distanţarea fizică adecvată: de exemplu, lângă casierie, în spatele aparatelor presupus a fi ocupate sau la intrare.

Se va păstra distanţa minimă de 1,5 m între angajaţi, personalul care deserveşte activitatea organizatorului, participanţii la joc şi orice altă persoană care intră în incinta punctului de lucru.

Orice aparat/automat de cafea, alte produse şi/sau dozator de apă vor putea fi manipulate doar de catre angajatii punctelor de lucru. Pentru servirea băuturilor şi produselor alimentare, se vor utiliza recipiente de unică folosinţă.

Acolo unde este posibil, clienţii vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajaţii locaţiilor specializate, acestea vor fi aşezate într-o cutie separată în vederea dezinfecţiei cu produse biocide avizate/autorizate pentru suprafeţe.

Pentru jocul de cazino distanţa între clienţi în jurul meselor de joc va fi de cel puţin 2 m, realizată prin dispunerea adecvată a meselor. În cazul în care distanţa nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienţi sau mese. Distanţa între clienţi în jurul meselor de bingo va fi de cel puţin 1,5 m, realizată prin dispunerea adecvată a scaunelor şi prin dimensiunile şi forma meselor. În cazul în care distanţa nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienţi sau mese.

Numărul maxim de participanti admişi simultan în locaţie va fi de 1 persoană/4 mp, în faza de alertă/prevenţie, cu relaxarea măsurii în momentul relaxării restricţiilor la nivel naţional.

Dezinfectarea locaţiilor şi suprafeţelor de lucru şi de joc se va realiza la intervale de maximum 12 ore. De asemenea, se va efectua dezinfectarea periodică de către personalul punctelor de lucru a suprafeţelor frecvent atinse (ex. clanţele uşilor, butoanele lifturilor).

Clienţii au obligaţia de a îşi igieniza adecvat mâinile, fie prin spălare cu apă şi săpun, fie prin utilizarea dezinfectanţilor avizaţi pentru mâini, pe bază de alcool, acolo unde nu există grupuri sanitare (la intrare şi ulterior la punctele de joc).

Sursă foto: Shutterstock.com

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro