Când începe postul Crăciunului 2020

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 11 noiembrie 2020, 13:17
An de an, credincioșii se pregătesc prin post și rugăciune să întâmpine sărbătoarea venirii pe lume a Mântuitorului. Află când începe postul Crăciunului 2020 și ce este bine să faci în cele patruzeci de zile.

Sărbătorile de iarnă se apropie și în curând vom intra în Postul Crăciunului 2020 sau Postul Nașterii Mântuitorului. Este perioada premergătoare celei mai iubite sărbători de toți credincioșii și mai mult decât o curățare trupească, postul reprezintă o purificare a sufletului.

“Dacă vreţi să simţiţi bucuria Naşterii Lui Iisus Hristos, bucurie pe care au avut-o păstorii şi îngerii la Naşterea Domnului, postiţi, rugaţi-vă, păziţi curăţenia, faceţi milostenie, spovediţi-vă cu sinceritate, şi cei cărora vă vor da voie duhovnicii, aceia împărtăşiţi-vă cu curăţenie, iar atunci veţi simţi, pe de-a-ntregul şi cu adevărat, ce înseamnă Naşterea lui Iisus Hristos”, este îndemnul părintelui arhimandrit Cleopa într-una dintre predicile sale, conform jurnalul.atena3.ro.

Când începe și cât durează Postul Crăciunului 2020

Potrivit calendarului creștin ortodox, se lasă sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Postul Crăciunului 2020 începe la jumătatea lunii noiembrie, pe data de 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie.

Pe durata postului de 40 de zile, credincioșii își aduc aminte de postul Proorocului Moise de pe Muntele Sinai, dar și de postul patriarhilor din Vechiul Testament, care așteptau venirea pe pământ a Mântuitorului.

Citește și: Lăsata Secului: Beneficiile postului pentru organism

Cum se ține Postul Crăciunului

De când începe postul Crăciunului, credincioșii obișnuiesc să nu mănânce carne, brânză și ouă. În zilele de luni, miercuri și vineri mâncarea se consumă fără ulei și nu se bea vin.

Excepție fac zilele în care Biserica Ortodoxă prăznuiește un sfânt mare, însemnat în calendarul ortodox cu cruce neagră. Dacă sărbătoarea este cu cruce roșie, atunci în acea zi se face dezlegare și la pește. În zilele de marți și joi credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn.

În zilele de sâmbătă și duminică, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă la untdelemn, pește și vin. În ziua de Ajun se mănâncă doar seara și numai grâu fiert îndulcit cu miere, turte din făină, covrig și poame.

Se spune că Daniil proorocul și cei trei tineri din Babilor, Anania, Azaria și Misail, care au prevestit și au așteptat Nașterea Mântuitorului, tot cu semințe au ajunat. În zilele de Crăciun se mănâncă întotdeauna de dulce.

Ce mâncăm în Postul Crăciunului

 

Indiferent de ce mâncăm, important este ca alimentele să fie de calitate. Dacă evităm prăjelile, alimentele ultraprocesate sau dulciurile concentrate, cu atât mai bine. Postul Crăciunului 2020 înseamnă diversitate în farfurie și o ocazie perfectă de a mânca mai bine și mai organizat. Aportul de fibre ne ajută la scăderea colesterolului și la îmbunătățirea tranzitului. De asemenea, ne putem bucura de vitamine și minerale din belșug.

Pentru a evita problemele digestive, kilogramele în plus și mărirea colesterolului, ar fi bine să evităm cartofii prăjiți, vegetalele procesate, margarina sau mezelurile din soia și să mâncăm moderat orez, paste sau pâine.

Pe lângă fructe și legume, pentru că avem nevoie și de proteine, putem introduce în meniul nostru cereale integrale, orz, grâu, migdale, quinoa, tofu, proumb, nuci și semințele crude, pastă de măsline, pâine integrală, salate cu linte, năut, ciuperci sau fasole roșie.

Un rol deosebit îl are și hidratarea. În această perioadă, este important să bem suficientă apă pentru a menține un echilibru optim al organismului. De asemenea, mesele dese și diversificate sunt cheia pentru o stare de sănătate bună.

Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2020

  • 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului;
  • 22 noiembrie – Sf. Ap. Filimon, Sf. Mc. Cecilia;
  • 23 noiembrie – Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul-Vâlcea;
  • 28 noiembrie – Sf. Cuv. Ștefan cel Nou;
  • 29 noiembrie – Sf. Mc. Paramon și Filumen;
  • 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României;
  • 3 decembrie – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani;
  • 5 decembrie – Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit, Sfântul Mucenic Anastasie, Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Atonitul;
  • 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei;
  • 7 decembrie – Sfânta Mucenică Filofteia de la Curtea de Argeş;
  • 12 decembrie – Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Sfântul Mucenic Sinet, Sfântul Ierarh Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului;
  • 13 decembrie – Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei;

Dezlegare la pește se va face și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie, dacă acestea cad marți sau joi. Mai ales dacă atunci este hramul bisericii, potrivit calendarulortodox.ro.

Ce nu ai voie să faci în Postul Crăciunului

De Lăsata Secului, cu o zi înainte de începerea postului Crăciunului, femeile ar trebui să spele toate vasele din casă pentru a îndepărta eventualele urme de grăsime. Se face acest lucru, pentru a se asigura că nu se înfruptă cu produse interzise în zilele de post ce vor urma.

Tot atunci, gospodinele ar trebui să pună toate oalele din casă cu gura în jos, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și de pagube.

Toate resturile de mâncare și oasele se strâng cu o zi înainte într-o față de masă, iar în dimineața primei zile de post se aruncă spre răsărit și se rostesc următoarele cuvinte: “Păsările Cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”.

Se spune că fetele nemăritate, în postul Crăciunului, este bine să bată pernele pentru a-și găsi ursitul mai repede și pentru a-și îmblânzi soarta.

În postul Crăciunului este interzisă beția.

Se spune că dacă vremea este bună pe toată durata postului și nu e prea frig, atunci primăvara care va veni va fi una ploioasă.

În postul Crăciunului 2020 nu se fac nunți sau botezuri.

În ajun de Sfântul Andrei, în data de 29 noiembrie, este bine să se ungă ușile și ferestrele cu usturoi împotriva strigoilor. De asemenea, nu se dă cu mătura.

În ziua de Sf. Andrei, de 30 noiembrie, nu se împrumută din casă, iar fetele pot face vrăji de dragoste.

Se pune în apă o crenguță de măr, iar dacă înflorește până de Sfântul Vasile, atunci anul viitor va fi unul roditor, potrivit Libertatea.ro.

Rugăciuni pentru Postul Crăciunului

Sfânta Scriptură ne îndeamnă să nu ne fălim cu faptul că ținem post, să ne bucurăm, nu să ne chinuim sau să o luăm ca pe o povară, pentru că altfel ne vom face mai mult rău decât bine. Pe lângă preocuparea legată de ce mâncăm în Postul Crăciunului 2020, pentru a ne curăța de păcate avem nevoie și de rugăciuni, care, pentru a avea putere, trebuie rostite cu smerenie și credință.

Una dintre rugăciunile de bază ale creștinătății, considerată cea mai puternică dintre toate, este Tatăl Nostru. Aceasta a fost rostită de Iisus Hristos, atunci când unul dintre Apostoli l-a întrebat cum să se roage. Există mai multe variante ale acestei rugăciuni, dar cea mai folosită în limba română este cea din Evanghelia după Matei.

Tatăl nostru Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău,
vie împărăția Ta,
fie voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșalele noastre
precum și noi iertăm greșiților noștri
și nu ne duce pe noi în ispită
ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea,
acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

O rugăciune scurtă, dar considerată una dintre cele mai puternice, este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

Împărate ceresc este o rugăciune puternică pe care ar fi bine să o rostim nu doar în pragul sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieste întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.”

Mai multe rugăciuni pentru Postul Crăciunului 2020 găsiți AICI.

Cine nu ar trebui să țină Postul Crăciunul 2020

Perioada de post este purificatoare, dar nu aceleași principii se aplică și în cazul copiilor. Pentru că sunt în perioada de dezvoltare, aceștia nu are trebui să țină Postul Crăciunului. Biserica îi dezleagă pe copiii până la 7 de obligativitatea postului.

Mai există o hotărâre a Sfântului Sinod care spune că, până în 12 ani, copiii pot ţine prima şi ultima săptămână din posturile mari, miercurile şi vinerile toate. Specialiștii în parenting prelungesc această perioadă până după pubertate, când organismul celor mici nu mai este atât de afectat de pierderile de vitamine, mierale şi calciu, conform Adevărul.ro.

Decizia de a ține Postul Crăciunului 2020 ar trebui să fie luată în funcție și de starea noastră de sănătate. Nu este indicat să postească persoanele care suferă de anumite afecțiuni, cum ar carențe de vitamine, fier sau calciu.

De asemenea, femeile însărcinate nu pot ține întotdeauna post. Aceștia ar trebui să se bazeze mai mult pe latura spirtituală și să nu uite că un gând bun, compasiunea, evitarea de a judeca pe cineva sunt tot modalităţi de a ţine post.

Postul Crăciunului, aliatul unui organism sănătos

Postul Crăciunului este o perioadă benefică pentru sănătate. Singura condiție este să fie ținut corect, fără prăjeli, alimente procesate, dulciuri etc. Prin detoxifiere, organismul nostru se va regenera. Astfel vom preveni bolile, iar cele existente se vor ameliora. Este un moment bun să ne reinventăm stilul alimentar, dacă până acum am avut tot felul de motive să amânăm acest lucru.

Potrivit unor studii, trei zile de post negru ajută sistemul imunitar să se regenereze și să fie capabil să țină infecțiile la distanță. Iar în contextul pandemiei de COVID-19, ne-ar fi de mare ajutor să avem un organism cât mai sănătos.

În plus, cercetătorii au arătat că postului negru ajută și la scăderea hormonilor IGF-1. Aceștia sunt asociați cu procesul de îmbătrânire, progresie tumorală și risc de cancer. Sigur, în astfel de cazuri, decizia de a ține post negru timp de 72 de ore, trebuie discutată cu medicii, iar regimul urmat sub atenta lor supraveghere.

Citește și: Metoda care regenerează întreg sistemul imunitar în doar trei zile

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro