Boboteaza 2023. Superstiții pentru ziua de 6 ianuarie și rugăciunea care îți ocrotește familia

De Ovidiu Cojocaru, pe

Boboteaza 2023 este una dintre cele mai importante sărbători din acest an. Potrivit tradiției, în această zi se vor sfinți toate apele și izvoarele Pământului, dar și Aghiasma Mare prin semnul Crucii. Există numeroase superstiții legate de ziua de 6 ianuarie, dar și o rugăciune despre care se spune că ne-ar putea ocroti familiile întreg anul.

Pe 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Boboteaza, sau botezul lui Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. Încă din primele zile ale anului, preoții merg în casele credincioșilor, stropesc încăperile cu apă sfințită și vestesc Botezul Domnului.

Boboteaza 2023. Tradiții și superstiții pentru ziua de 6 ianuarie

Boboteaza sau Botezul Domnului reprezintă ziua în care Iisus a fost botezat în apa Iordanului, chiar când acesta a împlinit 30 de ani. Boboteaza mai este cunoscută și sub numele de Teofanie, Epifanie, Descoperirea Cuvântului Întrupat sau Arătarea Domnului.

Tradiţia spune că Boboteaza este momentul când cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul şi ursida în dragoste. Fetele care doresc să îşi viseze ursitul trebuie sa “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfinţit.

Citește și: VIDEO viral / ÎPS Teodosie, ținut în brațe de un preot în timpul procesiunii de Bobotează

Bătrânii spun că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos tot anul.

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. 

Ce nu e bine să faci în ziua de Boboteaza 2023 și cum ajută Agheasma

În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.

În cele trei zile, cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii.

Citește și: Zile libere în 2023. Sărbători naționale și religioase în 2023

Agheasma luată de la preot în ziua de Bobotează ajută la curăţarea gospodăriei de diavoli, moroi, șerpi, purici, boli, dar și de influența oamenilor malefici, precum favorizarea unor recolte bogate.

Rugăciunea de Bobotează care ocrotește familia

”În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie. Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie. Păcătoşilor şi vameşilor, pentru mulţimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lu­mina Ta, dacă nu celor ce şedeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ţie.

Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit. Pe Adam, cel stricat, iarăşi îl zideşte în apele Iordanului şi capetele diavolilor, celor ascunşi, le sfărâmă Împăratul veacurilor, Domnul, că S-a preaslăvit. Cu Focul Cel fără de materie al Dumnezeirii, în Trup materialnic îmbrăcându-Se, cu apa Iordanului Se acoperă Cel Ce S-a Întrupat din Fecioară, Domnul, că S-a preaslăvit. Cel Ce spală păcatele oamenilor, împreună cu aceştia S-a curăţit în Iordan, cu care voind S-a asemănat, rămânând Ceea Ce era şi pe cei din întuneric îi luminează Domnul, că S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin”.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!