Meteo ANM: Cod portocaliu de caniculă

De Unica.ro, pe

ANM a emis avertizări de tip cod galben și cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat, valabile pentru zilele ce urmează.

ANM atrage atenția că zilele următoare vor fi extrem de călduroase, iar disconfort termic va fi unul ridicat. Maximele vor ajunge până în jurul valorii de 40 de grade Celsius.

Vremea ANM: Cod galben de caniculă

În Banat, Crișana, Oltenia și în sud-vestul Transilvaniei și al Munteniei vremea va fi caniculară joi, 21 iulie 2022. Maximele se vor încadra între 35 – 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.

În zilele de 22, 23 și 24 iulie, „valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18… 20 de grade”, a mai anunțat ANM.

Avertizare meteo: Cod portocaliu de caniculă

Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (22 și 23 iulie) în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Muntenieinord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, au mai transmis meteorologii.

Temperaturi ridicate și în București

Valul de căldură va persista și se va intensifica treptat și în Capitală în perioada 21 – 24 iulie.

În general, temperatura maximă va fi de 35 – 37 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!