Cum te ajută timpul petrecut în natură

De Unica.ro pe 31 iulie 2018

Ai observat până acum cât de binedispusă ești după o plimbare în aer liber? Oboseala aproape că dispare, iar lucrurile care mai înainte te îngrijorau ți te par deodată mărunte. Ei bine, chiar și cercetătorii s-au convins de beneficiile timpului petrecut în aer liber.

Când stăm în mijlocul naturii, sănătatea noastră — și cea fizică, și cea psihică – are numai de câștigat. Numeroase studii au demonstrat că o plimbare prin pădure, de exemplu, alungă stresul, oboseala și ține depresia departe. Tot la capitolul sănătate psihică, ne ajută să avem o memorie mai bună, să avem o putere de concentrare mai mare și să fim mai creativi, lucru util chiar și în găsirea unor soluții la sarcinile cele mai comune care ne dau bătăi de cap. Pe de altă parte, timpul pe care îl petrecem în natură ne mai ajută și să avem o vedere mai bună, un sistem imunitar puternic, o tensiune arterială optimă și reduce chiar și inflamațiile. Astfel, nu doar că vom trăi mai mult, dar vom trăi și mai bine.

Așadar, fă-ți un obicei din a petrece mai mult timp în natură. Începe treptat: azi o plimbare prin parc, mâine un picnic spontan seara, după birou. Când pornești în astfel de plimbări, uită de telefon. Lasă scroll-ul și pozele. Inspiră adânc și privește în jurul tău. La următoarele ieșiri, ia și o carte sau o revistă. Alteori, bucură-te de plimbare alături apropiații tăi și profitați de momentele astea de relaxare, care vă vor aduce și mai tare împreună.

Când vine weekend-ul, aventurează-te într-o drumeție de-o zi undeva la munte, într-o rezervație naturală sau o pădure de lângă orașul în care locuiești. Ia-i cu tine pe cei la care ții și deconectați-vă de la agitația vieților noastre de zi cu zi. Dacă mergeți la munte, alegeți trasee potrivite pentru condiția voastră fizică, echipați-vă corespunzător și bucurați-vă de frumusețea naturii prin toate simțurile. La fel de bine puteți alege o plimbare cu barca pe lac sau o zi la pescuit.

Vei vedea cum, mai sănătoasă și mai fericită, te vei simți din ce în ce mai bine în pielea ta.

Hai alături de noi într-o discuție despre ce înseamnă să fii femeie în 2018. Împreună cu Ana Morodan și Ana Baniciu, chestionăm percepții și construim obiceiuri sănătoase.

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional