Cum arată prima soţie a lui Stephen Hawking, mama celor 3 copii ai lui

Filmul “The Theory of Everything”, a adus în prim plan viaţa şi cariera astrofizicianului Stephen Hawking. Dar iată cum arată, în realitate, Jane Wilde, prima soție a lui Stephen Hawking, mama celor trei copii ai lui și femeia care i-a fost alături până în clipa morții.

Chiar dacă a divorţat de Jane Wilde, în 1991, după 26 de ani de căsnicie şi 3 copii, Stephen Hawking îi poartă acesteia o recunoştinţă deosebită, pentru că i-a salvat viaţa.

cum-arata-sotie-stephen-hawking 1

Stephen Hawking a vorbit despre aceste aspecte ale vieţii sale în serialul “Stephen Hawking’s Universe”, realizat şi difuzat de Channel 4. Momentul crucial din viaţa omului de ştiinţă s-a petrecut în 1985, când scria “O scurtă istorie a timpului”, carte care l-a făcut celebru. În acea perioadă a suferit de o infecţie care s-a transformat în pneumonie. “A fost o situaţie foarte gravă şi doctorii au ales să mă bage în comă indusă şi să mă ţină în viaţă cu ajutorul aparatelor. Ei au crezut că nu mai am nicio şansă, aşadar i-au oferit soţiei mele Jane opţiunea de a opri aparatele”, a povestit Hawking. Jane Wilde a refuzat să facă acest lucru, iar acum nu trebuie să ne uimească faptul că aceasta se află alături de el în apariţiile mondene legate de pelicula “The Theory of Everything”.

cum-arata-sotie-stephen-hawking 2

Celebrul astrofizician a fost atins de scleroză laterală amiotrofică, o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 22 de ani. După diagnostic, medicii i-au spus că mai are doar câţiva ani de trăit, însă Stephen Hawking a reuşit să supravieţuiască peste 40 de ani. În anii cei mai dificili i-a fost alături Jane Wilde, care l-a ajutat să depăşească momentul când i-a fost pus diagnosticul pentru prima dată, asigurându-l că va avea o viaţă de familie frumoasă. Cei trei copii, Robert, Lucy şi Timothy, şi cei 26 de ani de căsnicie dovedesc din plin faptul că Jane s-a ţinut de cuvânt până la un punct.

cum-arata-sotie-stephen-hawking 3

Deşi a fost avertizată de la bun început asupra gravităţii bolii soţului ei, Jane a crezut că iubirea o va ajuta să depăşească orice dificultate. În ciuda succeselor ştiinţifice şi a celebrităţii de care se bucura soţul ei, nu a împiedicat-o pe Jane Wilde să-i vadă defectele. Partenera de viaţă şi cei trei copii nu îl împiedică Stephen Hawking să cadă sub influeţa şi farmecele uneia dintre infirmierele echipei medicale care-l asista permanent. Ba mai mult, îşi părăseşte familia, iar în 1995, Stephen Hawking divorţează de soţie şi se căsătoreşte cu asistenta medicală care îl îngrijea, Elaine Mason, de care se va separa însă în 2006.

cum-arata-sotie-stephen-hawking 4

Totuşi, cea care a rămas undeva în umbră, ca un adevărat înger păzitor este prima soţie a lui Stephen Hawking, iar relaţiile cordiale dintre ei din prezent dovedesc că şi genialul astrofizician îi recunoaşte meritele. Viaţa celor doi a devenit subiectul unui film, “The Theory of Everything”, câştigător al unui premiu BAFTA, a două premii Golden Globes şi favorit în cursa pentru Oscar.

cum-arata-sotie-stephen-hawking 5

(Sursa foto: Northfoto, Pinterest)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: