Cum arată Serena William la 4 săptămâni după ce a născut

A trecut doar o lună de când a devenit mamă, însă Serena Williams se află într-o formă de invidiat. Tenismena în vârstă de 36 de ani a ținut un regim special și a reluat antrenamentele sportive, iar rezultatul este spectaculos.

Serena este chiar mai slabă decât înainte să devină însărcinată, iar dovada stă într-o fotografie pe care a postat-o recent pe contul său personal de Instagram. Îmbrăcată într-o rochie albă, care îi flatează silueta, sportiva a primit numeroase complimente din partea fanilor pe rețeaua de socializare.

Tenismena vrea să revină în activitate în luna ianuarie a anului viitor pentru a-şi apăra titlul cucerit la Australian Open. Momentan, ea ocupă poziția 23 în ierarhia WTA.

Reamintim că Serena Williams și logodnicul ei, fondatorul Reddit Alexis Ohanian, au devenit pe 1 septembrie părinții unei fetițe care se numește Alexis Olympia Ohanian Jr. Momentan, cei doi îndrăgostiți nu au dezvăluit data nunții, dar au menționat că au început deja pregătirile.

Citește și – Prima poză cu fetița Serenei Williams

Citește și – Replica Serenei Williams la comentariile rasiste ale lui Ilie Năstase

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: