Contracepția după sarcină. Cum alegi cea mai bună variantă

Dacă ești mămică de puțin timp, înseamnă că ai oricum foarte multă treabă și foarte puțin timp la dispoziție. E de înțeles faptul că ești mereu în căutarea celor mai bune soluții – chiar și atunci când vorbim despre contracepție.

Ce opțiuni de metode contraceptive ai după sarcină

Să spunem că nu crezi în eficiența prezervativelor sau pur și simplu nu îți place să le folosești… Să presupunem că medicul ți-a recomandat să eviți dispozitivele intrauterine o perioadă, iar contracepția orală nici măcar nu poate fi luată în considerare, pentru că vrei să-ți alăptezi în continuare bebelușul, fără riscuri.

În acest caz, ce metodă contraceptivă eficientă ai putea folosi?

Contracepția locală, o variantă pe care o pot folosi și femeile care alăptează

Tu cât de multe știi despre contracepția locală? Această metodă contraceptivă reduce considerabil riscul sarcinii fără a-l suprima însă total – eficacitatea ei este mai mare cu cât se respectă modul de utilizare. Iar modul de utilizare e cât se poate de simplu. Trebuie să folosești un ovul înaintea fiecărui contact sexual și să ai grijă să nu folosești săpun imediat înaintea folosirii ovulului sau imediat după.

Practic, contracepția locală presupune introducerea unui ovul contraceptiv în vagin, cu 5 – 10 minute înainte de contactul sexual. Protecția este ulterior asigurată timp de 4 ore. Totuși, dacă în această perioadă de timp ai mai multe contacte sexuale, va trebui să folosești un nou ovul de fiecare dată.

Contracepția locală poate fi alegerea ideală în cazul în care îți dorești o metodă contraceptivă episodică și, pentru că asta contează cel mai mult pentru proaspetele mămici, contracepția locală este sigură chiar și atunci când alăptezi.

Conform specialiștilor, nu s-a raportat niciun risc toxic legat de utilizarea acestui spermicid în timpul sarcinii, iar clorura de benzalconiu – substanța care stă la baza ovulelor – nu se excretă în lapte. Prin urmare este posibilă utilizarea spermicidului în timpul alăptării.

Recomandari
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: