Cine este românca numită Ministrul Sportului în Franța

De Oana Dinu pe 07 septembrie 2018
După ce dubla campioană mondială la scrimă, Laura Fessel, a demisionat din funcție, Ministrul Sportului în Franța a fost numită o româncă.

Roxana Mărăcineanu are 43 de ani și a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit titlul mondial la înot, la Perth, în 1998. În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la Jocurile Olimpice de la Sydney. În acel an, câștigătoarea medaliei de aur a fost tot o româncă, Diana Mocanu.

Ea și-a încheiat cariera în sportul de performanță și a devenit activă în multe programe sociale. În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile regionale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France.

În postura de noul ministru al Sporturilor din Franţa, Roxana a mulțumit țării adoptive: „Mulţumesc mult Franţei şi acestei republici atât de primitoare, pe care sunt bucuroasă să o servesc. Nu există o modalitate mai frumoasă de a înapoia Franţei ceea ce mi-a dat de la sosirea mea din România, în 1984, la vârsta de nouă ani. Părinţii mei aveau atunci vârsta pe care o am eu acum, nu ştiau un cuvânt în franceză, nu cunoşteau pe nimeni aici. Le mulţumesc că ne-au permis, mie şi fratelui meu, de a ne trăi liber vieţile noastre. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge aici, când m-am văzut în Bretania, într-un centru de integrare pentru refugiaţi”, a declarat Roxana Mărăcineanu, citată de Adevărul.ro.

Roxana s-a născut la București și s-a stabilit la Mulhouse, în regiunea Alsacia din Franța. Este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger și au împreună doi copii.

Citește și: 

Burt Reynolds a murit. Celebrul actor american avea 82 de ani

Insula pe care trăiesc mai multe pisici decât oameni

Sursă foto: Instagram

Motivul bizar pentru care regina Elisabeta a II-a mănâncă banane cu furculița

Motivul bizar pentru care regina Elisabeta a II-a mănâncă banane cu furculița