(P) Cheltuielile prioritare ale românilor pe timp de pandemie

De Unica.ro pe

  Vara este cel mai așteptat anotimp, fiind cunoscut drept promotorul concediilor și al distracțiilor. Românii au dovedit de secole că știu cum să se distreze și cum să se bucure de timpul lor. Românii din toate colțurile lumii au încercat să își reducă costurile în această perioadă de incertitudine, mulți renunțând la vacanțe, fie din motive financiare, fie din frica de infestare cu acest nou virus. Vara aceasta, soluția aleasă de majoritatea românilor este aceea de a se relaxa în confortul și siguranța propriei locuințe, pe care fiecare dintre noi încearcă să o întrețină cât mai bine în această perioadă.

Cu toate acestea, vara aduce și foarte mulți dăunători care perturbă liniștea și voia bună din casele românilor. Aici ne referim cu precădere la insecte precum țânțari, muște, albine, viespi, etc, care apar odată cu anotimpul estival. 

Instituțiile statului încearcă să le combată, dar acest lucru implică și costuri foarte mari, iar acum, în această pandemie, atât instituțiile statului cât și românii încearcă să facă numeroase economii. 

Astfel, românii se confruntă cu trei probleme care le perturbă liniștea: insectele, sănătatea și instabilitatea financiară.

Instabilitatea financiară din ziua de astăzi, impusă de pandemia de Covid-19, a dus la instaurarea unei stări de panică la nivel național privind locurile de muncă. Foarte mulți români și-au pierdut locurile de muncă în această perioadă, intrând în șomaj tehnic, iar cei care nu și-au pierdut încă locurile de muncă își gestionează cheltuielile astfel încât să poate asigura liniștea familiei în cazul în care lucrurile iau o întorsătură negativă. 

A pune bani deoparte pentru „zile negre” este o vorbă împământenită în cultura românilor de secole, iar foarte mulți români alocă lună de lună o anumită sumă pentru situații neașteptate. De asemenea, mulți au ajuns în această perioadă să își gestioneze mult mai bine cheltuielile, renunțând la anumite conforturi și păstrând bani pentru lucrurile esențiale. 

Care sunt cheltuieile prioritare versus serviciile la care renunță românii în această perioadă?

Astfel, pentru a putea ține cheltuielile în frâu, dar și pentru combaterea problemelor aduse de insectele care se dovedesc și adevărați purtători de boli, mai ales dacă ne gândim la țânțari, românii se îndreaptă către kituri cu plase de tantari pe care le pot monta singuri, fără a mai solicita ajutorul echipelor care se ocupă de montaj. Astfel, se economisesc bani și se elimină riscul aducerii oamenilor străini în locuință.  

Kiturile complete de plase de țânțari îi oferă cumpărătorului posibilitatea de a le  monta singur, cu un minimum de efort, economisind astfel bani cu montarea de către profesioniști. Achiziționate de la firme de încredere, românii pot beneficia de cele mai bune kituri complete de plase de insecte și accesorii pvc, la cel mai bun preț și la cea mai bună calitate. 

Optând pentru seturi complete de plase de insecte pentru uși sau ferestre la o calitate superioară, românii reușesc să realizeze o investiție pe termen lung, dar și o economie substanțială. 

Dacă românii aleg să facă economii cât pot de mult, atunci când vine vorba de sănătate, în special în această perioadă, nu se dau înapoi și aleg să își externalizeze serviciile de curățenie, apelând la o firma de curatenie serioasa. La servicii de curățenie apelează atât cei care lucrează de acasă (intervențiile realizându-se în intervalurile de timp în care aceștia sunt plecați, pentru a nu interacționa cu angajații firmelor de curățenie), dar și antreprenorii care încearcă să-și redeschidă în siguranță spațiile de lucru. 

Firmele de curățenie în momentul actual s-au echipat mai bine ca niciodată cu echipamente de protecție și au ales să folosească doar produse care elimină în totalitate virușii și bacteriile, dar care oferă în același timp un mediu prielnic pentru membrii familiei sau pentru angajații dintr-un birou. 

Astfel, cum petrec din ce în ce mai mult timp în case, românii își doresc să păstreze locuința igienizată în mod corespunzător de către profesioniști. 

Un alt sector în care românii își investesc banii este cel al produselor & electrocasnicelor pentru casă și grădină. În ultima perioadă, au crescut solicitările pentru birouri, scaune de birou, mașini de făcut pâine, aparate de aer condiționat, diverse aparate de gătit sau combine frigorifice spațioase.