Îmbrăcămintea femeilor de succes și cum să eviți outfitul profesional plictisitor

De pe

Femeile în poziții de conducere pot fi presate de trenduri și cerințe demodate când vine vorba de alegerile vestimentare. De la costume plictisitoare, la lipsa unei accesorizări îndrăznețe, outfitul pe care îl porți zi de zi la birou vorbește pentru tine mai mult decât crezi. Mesajul pe care vrei să-l transmiți în businessul în care activezi poate fi afectat de o imagine nepotrivită și trebuie să iei în considerare faptul că femeile nu pot purta același tip de costum în fiecare zi, precum bărbații. Dacă vrei să demonstrezi că ești o femeie de succes, independentă și originală, trebuie să fii atentă la felul în care îți construiești brandul personal. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să lucrezi la colecția de haine și accesorii:

Transmite un mesaj

Vestimentația îi ajută pe cei cu care interacționezi să-și facă imediat o impresie despre tine, iar oamenii fac asta încă din primele câteva zeci de secunde. Este important ca atunci când te îmbraci pentru succes să poți transmite mesajul potrivit la momentul potrivit. Inspirația pentru outfitul tău nu poate fi aceeași în fiecare zi, iar diferite situații și momente vor avea nevoie de o planificare strategică a vestimentației. Găsește elementele la care ții cel mai mult și care te pot ajuta să te impui, precum bijuterii cu cristale Swarovski, și poartă-le cu mândrie în fiecare zi. Mesajul pe care îl transmiți la locul de muncă trebuie să fie profesionist, dar vei fi nevoită să găsești un echilibru între reprezentarea personalității tale și cea a companiei în care lucrezi. Doar adăugând o notă de autenticitate vei reuși să te distingi și să te ridici la nivelul așteptărilor.

Fă research

La întâlnirile cu clienții importanți ai companiei, outfitul și felul în care te prezinți pot avea ultimul cuvânt. Dacă nu credeai că vestimentația poate fi unul dintre aspectele care atrag imediat atenția, gândește-te de două ori înainte de a ieși din casă. Este important să te pregătești din timp pentru astfel de întâlniri și să faci puțin research. Acesta trebuie să cuprindă valorile clientului, opiniile politice, dar și informații precum interesul acestuia pentru muzică sau artă. Astfel de detalii te pot ajuta să descoperi ce haine ar trebui să porți pentru a impresiona și ce subiecte ai în comun cu clientul respectiv. Nu doar că îți va fi mai ușor să rezonezi cu așteptările acestuia, dar și să închei un contract important pentru cariera ta.

Fii unică

Lupta pe care sunt nevoite să o ducă femeile pentru a urca pe scara ierarhică este un subiect intens dezbătut, chiar istoric. Din acest motiv, în special ca femeie, trebuie să te faci remarcată pe toate planurile în viața profesională. Un stil unic și un fel de-a fi care sparge tiparele nu reprezintă bilete spre o bătălie mai ușoară în acest univers, însă te vor reprezenta cu succes pe podium. Când ești la shopping, evită să separi articolele vestimentare destinate vieții de zi cu zi de cele pentru birou. Cele mai interesante piese pot fi purtate la muncă, dar și la evenimente sociale. De asemenea, un outfit care simți că te reprezintă cel mai bine te va încuraja să fii mai încrezătoare în forțele tale în fiecare zi.

Nu te mulțumi cu puțin

Stilul este o caracteristică dobândită, la care trebuie să lucrezi în timp. Odată ce începi să avansezi în carieră, nu lăsa felul în care te îmbraci să rămână în urmă. Miuccia Prada spunea „Când mă întreabă cineva cum reușesc să fiu elegantă, bine îmbrăcată – îi spun studiază! Studiază moda, studiază filmele, arta și mai apoi pe tine însuți.” Aceste cuvinte înțelepte ar trebui să te poarte în drumul tău spre atingerea țelurilor. Dacă analizezi lucrurile din jurul tău vei reuși să îți definești interesele și imaginea, iar când vei învăța mai multe despre tine, vei fi pregătită să arăți lumii imaginea perfectă. Nu face compromisuri și nu te mulțumi cu puțin, în special la capitolul lecții

Dacă vrei să fii recunoscută pentru meritele tale, nu uita să condimentezi povestea vieții tale cu elemente de stil care te ajută să spargi barierele. Chiar și la capitolul vestimentație, femeile au mai multe de spus și înțeleg felul în care aceasta influențează mai mult decât aparențele. Un outfit plictisitor nu te poate salva dintr-o situație limită, așa că îmbracă-te mereu pentru cea mai importantă zi din viața ta.

Sursa foto: pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Roxannes