Garsoniere în Constanța: 2019, cel mai bun an pentru piața rezidențială locală? Ar putea fi un record!

De pe
Experții în imobiliare estimează că piața rezidențială autohtonă va înregistra, în 2019, cele mai bune rezultate din istoria să modernă, atât în Capitală, cât și în celelalte piețe regionale majore din România. Cu alte cuvinte, locuințele încă se vând foarte bine, atât apartamentele din Timișoara, spre exemplu, cât și garsonierele din Constanța.

Conform celui mai recent raport de piață publicat de către compania de consultanță imobiliară SVN România, în București și împrejurimi se va înregistra un nou record de locuințe noi finalizate, ce va echivala cu un avans de 24,2% față de anul anterior.

Aceste estimări vin în condițiile în care, potrivit datelor oficiale, în București și llfov au fost livrate, în primul semestru al anului, cu 46,5% mai multe unități locative comparativ cu perioada similară din 2018.

„Datele SVN România arată că până la 14.000 de locuințe noi ar putea fi în acest an în București și împrejurimi, în funcție de respectarea graficelor de construcție din partea dezvoltatorilor, dar și de rapiditatea cu care vor fi întocmite procesele de recepție a lucrărilor”, arată reprezentanții SVN.

„Piața rezidențială a avut o evoluție foarte bună în ultimele luni. Numărul de tranzacții și-a revenit, înregistrându-se plusuri semnificative pe perioada toamnei, iar prețurile au rămas într-o marjă pozitivă.

Gradul de absorbție este încă unul foarte bun, de peste 70% pe durata construcției”, a explicat Andrei Sârbu, CEO SVN România.

Tranzacțiile imobiliare și-au revenit în a două jumătate a anului

Numărul tranzacțiilor imobiliare se prefigurează a fi, în 2019, la un nivel similar cu cel înregistrat în 2018 – asta în ciuda unui început de an tumultos, atât din punctul de vedere al evenimentelor din sfera socio-politică, cât și din punctul de vedere al informațiilor contradictorii privind evoluția pieței rezidențiale.

Astfel, deși primele luni din 2019 au adus scăderi anuale de peste 16%, numărul de tranzacții a revenit pe creștere începând cu luna iulie, scăderea anuală încetinind astfel la 3,5% în luna octombrie.

Revenirea numărului de tranzacții s-a produs într-un context general de diversificare și majorare a ofertei pe palierele superioare ale pieței rezidențiale, 2019 fiind, de altfel, primul an în care segmentul middle-market a deținut ponderea majoritară pe piața rezidențială din București.

În tot acest context, prețurile de tranzacționare și-au continuat tendința de creștere, în ultimele 12 luni înregistrându-se o majorare de aproximativ 5%.

Cluj-Napoca, pe prima poziție

După București, Cluj-Napoca rămâne a două piață rezidențială că mărime din România, cu aproximativ 7.000 de locuințe livrate în oraș și împrejurimi pe parcursul lui 2018. Prețurile și-au continuat tendința de majorare și în 2019, iar gradul de absorbție pe durata construcției s-a menținut la un nivel foarte ridicat, de peste 90%.

Constanța și Timișoara sunt piețele rezidențiale plasate, conform datelor SVN, pe următoarele două poziții în clasament, fiecare cu aproximativ 4.000 de locuințe terminate anual, în principal datorită avântului luat de localitățile limitrofe.

 

Brașov, Sibiu, Iași și Oradea sunt celelalte piețe rezidențiale în care sunt predate anual peste 1.000 de locuințe, Craiova având premisele de a intra în 2019 în rândul acestora.