Cum și-au păstrat bijuteriile din aur atractivitatea vreme de atâtea secole?

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trendurile din modă se schimbă frecvent, iar tunsorile în tendințe sunt altele în fiecare sezon. Bijuteriile de aur rămân, însă, pe poziții și se bucură de aceeași apreciere în fiecare an. De multe secole, începând cu primele civilizații și până astăzi, aurul este folosit pentru a crea cele mai frumoase podoabe, fără să își piardă vreo clipă atractivitatea. Designurile se adaptează specificului fiecărui curent, însă piesele de aur sunt nelipsite.

Iată de ce bijuteriile din aur sunt la fel de apreciate și astăzi, la fel ca acum câteva secole:

Unul dintre principalele motive ale acestei atemporalități o reprezintă durabilitatea. Aurul este un metal rezistent, care nu ruginește, așa încât bijuteriile confecționate din acest metal pot fi transmise din generație în generație, fără să își piardă strălucirea. În plus, deși riscul deteriorării este scăzut, chiar dacă s-ar produce, ele sunt ușor de reparat de către un profesionist, pentru că aurul e un metal maleabil, ce poate fi inclusiv topit și turnat în altă formă. 

În al doilea rând, aurul are o versatilitate fascinantă. Găsești o varietate de bijuterii din aur: de la lănțișoare, inele și cercei, până la broșe și agrafe de păr. Meșterii creează în fiecare an colecții originale, absolut fermecătoare, iar magazinele de renume, precum B&B Shop, le adună și ți le aduc mai aproape, în game simple sau elegante și într-o varietate de designuri, pentru ca tu să te poți bucura de ele. Aurul poate forma aliaje cu multe metale, rezultând astfel bijuterii fine sau impunătoare, în diverse culori și texturi. În plus, creativitatea intră pe un teren nesfârșit de îndată ce aurului i se adaugă diamante, pietre prețioase sau perle. 

Pe lângă faptul că frumusețea acestor podoabe nu se diminuează odată cu trecerea timpului, ele nu își pierd nici valoarea. Astfel, aurul a fost dintotdeauna asociat cu bogăția, statusul și luxul, pentru că la început doar regii, aristocrații și oamenii cu adevărat înstăriți își permiteau bijuterii din aur. Deși astăzi accesibilitatea este mult mai mare, aceste obiecte rămân un simbol al succesului și bogăției, iar piesele-unicat se găsesc pe piață la prețuri aproape incredibile. 

Nu în ultimul rând, bijuteriile din aur nu sunt în pericol de devalorizare, ceea ce le menține într-o poziție excelentă pentru investiții. Valoarea lor depinde, totuși, de puritatea și greutatea metalului și va fluctua ușor, în funcție de prețul pieței. De asemenea, brandul de renume, designul inedit și semnificația istorică pot crește semnificativ valoarea bijuteriei. Avantajul unor asemenea investiții este că te poți bucura, simultan, de ele, fiind valori tangibile, spre deosebire de acțiunile la bursă, de exemplu. Pe de altă parte, există și riscul deteriorării sau pierderii, așa încât protecția lor presupune costuri suplimentare, pe care ar trebui să le cântărești atent înainte de a lua decizia de a investi.  

Având în vedere durabilitatea, versatilitatea și frumusețea incontestabilă, bijuteriile din aur au fost și sunt și astăzi obiecte de mare preț. A oferi cuiva un asemenea cadou reprezintă un semn de înaltă apreciere, iar femeile le poartă cu încredere nu doar la ocazii speciale, ci și zi de zi, pentru a-și completa ținutele cu un plus de eleganță și rafinament. 

Sursă foto: unsplash.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton