Home > Vedete > Ce mai face și cum arată Liliana Petrișor, multiplă campioană la biliard. A trăit ca om al străzii, a suferit de depresie și a fost la un pas de moarte
Ce mai face și cum arată Liliana Petrișor, multiplă campioană la biliard. A trăit ca om al străzii, a suferit de depresie și a fost la un pas de moarte
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
De la strălucirea celor peste 40 de trofee cucerite la masa de biliard, la infernul trăit pe trotuarele din Gara de Nord și o revenire miraculoasă în lumina reflectoarelor. Povestea Lilianei Petrișor pare desprinsă dintr-un scenariu de film dramatic, dar este realitatea crudă a unei femei care a sfidat destinul, s-a reinventat spectaculos pe rețelele sociale, iar acum își testează limitele într-o nouă provocare televizată.
Liliana Petrișor, de la glorie la infernul de pe străzi
Destinul Lilianei Petrișor a fost marcat devreme de alegeri radicale. La doar 14 ani a fugit de acasă, iar la scurt timp a descoperit masa de biliard în timp ce descărca marfă într-un club. Acela a fost momentul în care și-a dat seama că are o dexteritate nativă remarcabilă.
„Am fugit de la 14 ani de-acasă împreună cu sora mea. Ea s-a întors, eu, nu”, a mărturisit fosta campioană.
În 1998 a cucerit primul loc la carambol, deschizând un deceniu de aur în care a adunat peste 40 de cupe și medalii, devenind campioană a României și, în 2012, campioană balcanică.
Totuși, succesul sportiv a fost urmat de o prăbușire bruscă. Închiderea clubului unde juca și se antrena a împins-o într-o depresie acută, culminând cu un gest extrem din care a supraviețuit miraculos, dar cu sechele fizice. Renegată de familie și rămasă fără niciun sprijin, fosta campioană a ajuns să doarmă doi ani sub cerul liber, în zona Gării de Nord din București.
„M-am urcat pe casă, când am auzit că se închide clubul de biliard, și m-am aruncat, eram cu gândul la suicid, nu înțelegeam de ce nu am murit. Deciziile în viață vin odată cu consecințele. Am două regrete în viață: că mi-am abandonat școala pentru muncă și ziua când s-a închis clubul. La spital am conștientizat ce am făcut, am zis că m-am nenorocit pe viață. O decizie proastă, din suflet o regret”, povestea Liliana Petrișor în urmă cu ceva timp, potrivit Antena Sport.
„După aia m-am chinuit foarte mult, am rămas cu un handicap la picior. După două luni a murit tata, eu nu mi-am cunoscut nepoții niciodată. De la moartea lui tata, eu nu mai vorbesc cu fratele mai mare, a zis că eu pentru el sunt moartă, mă învinuiește pe mine de decesul tatălui, că el băuse ceva când era cu mine acasă”, a mai spus ea.
Perioada petrecută pe străzi a însemnat un coșmar continuu: foame, violență, boli grave precum tuberculoza și infectarea cu HIV, dar și momente în care a fost mușcată de șobolani și a stat luni întregi fără să se poată spăla. Pentru a nu mai fi o țintă a abuzurilor, Liliana Petrișor a recurs la o transformare radicală.
„La casa de la părinți nu puteam să mă întorc, era părăsită, m-am îmbolnăvit și m-am dus la Gara de Nord, doi ani mi-a fost casă. Mi s-au întâmplat toate nenorocirile, am fost bătută, abuzată, râdea lumea de mine, am stat trei luni nespălată, m-am infectat cu HIV, m-au mușcat șobolanii. M-am tuns, arătam ca un bărbat și mă chema Luci, a funcționat ca să nu se mai ia lumea de mine”, a dezvăluit ea.
Liliana Petrișor s-a reinventat și a cunoscut succesul în mediul online
După ce a reușit să iasă din acel cerc vicios și a locuit o perioadă în Marea Britanie, Liliana Petrișor s-a întors în București și a renăscut prin aceeași mare pasiune: biliardul. În prezent, transformarea ei este uluitoare. Liliana este o prezență îngrijită, radiantă și plină de viață, împărtășind cu fanii imagini din vacanțe și din viața de zi cu zi.
Pe rețelele de socializare a devenit un adevărat fenomen: comunitatea ei numără aproximativ un milion de urmăritori pe TikTok, zeci de mii pe Instagram și Facebook, iar schemele și loviturile spectaculoase pe care le execută la masa de joc adună zeci de milioane de vizualizări.
Liliana Petrișor, în fața juraților Chefi la cuțite
La 46 de ani, Liliana Petrișor este multiplă campioană a României la biliard și, totuși, o competiție așa cum este Chefi la cuțite poate fi intimidantă pentru ea. De aceea a hotărât să vină în fața juraților, hotărâtă să-și învingă această teamă… După o viață în care a depășit limite incredibile și a trecut prin experiențe traumatizante.
„Am peste 42 de medalii și trofee. Timp de 10 ani am participat la toate turneele și am cucerit tot ce s-a putut la biliard. Am câștigat mulți bani în perioada aceea. Dar clubul de biliard s-a închis, am rămas pe stradă și viața m-a dus către căi greșite. Doi ani de zile am dormit în Gara de Nord. Boli, foamete, lipsă de somn, lipsă de afecțiune… Prin toate am trecut acolo. Fac parte din acel 1% care a scăpat cu viață din așa ceva”, și-a început Liliana cutremurătoarele mărturisiri la Chefi la cuțite.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Liliana Petrișor