Codruța Filip, despre cum vede ea iubirea adevărată. „La mine nu există jumătăți!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Codruța Filip a declarat recent că știe exact ce își dorește de la viață și de la un partener, refuzând să facă compromisuri atunci când vine vorba despre sentimente. Invitată în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță”, moderată de Adiță Voicu pe YouTube, artistă a trecut printr-un test rapid cu întrebări fulger care i-a scos la iveală viziunea clară asupra iubirii. Într-o discuție sinceră, cântăreața a vorbit deschis despre iertare, independență financiară și importanța adevărului într-o relație.

Alegerea între iubire și independență financiară

Provocată să pună în balanță aspecte esențiale ale vieții, Codruța Filip a oferit răspunsuri ferme, care nu lăsau loc de interpretări. Întrebată cum gestionează situațiile delicate, artista a punctat că preferă împăcarea, dar fără a șterge cu buretele trecutul:

„Iertare, deși în unele situații e mai greu și cu iertarea. Iert, dar nu uit” – a spus artista.

Nici dilema clasică dintre sentimente și bani nu a pus-o în dificultate. Artista a mărturisit că prioritatea absolută rămâne afecțiunea genuină, bazându-se pe propriile forțe pentru realizarea materială:

„Dragoste întotdeauna. Banii îi fac și singură, e ok, îmi place să muncesc, sunt bătăioasă” – a adăugat ea.

Sinceritatea brutală și modelul de iubire din familie

Unul dintre cele mai intense momente ale interviului a vizat opțiunea între o minciună menită să protejeze o emoție și un adevăr incomod. Codruța a susținut fără ezitare transparența totală, subliniind că se dedică trup și suflet în relații:

„Sinceritate brutală. Prefer să-mi spui adevărul deschis și asumat decât să mă minți. Chiar dacă doare, chiar dacă suferi. Adică, eu ofer mult și iubesc cu tot ce am, la mine nu există jumătăți” – a mai spus Codruța.

Dincolo de răspunsurile rapide, cântăreața a împărtășit și o emoționantă lecție de viață primită chiar din familie, dezvăluind standardul moral și afectiv pe care părintele său i l-a setat:

„Tata mereu îmi spune că își dorește pentru mine să găsesc pe cineva care să mă iubească și să mă aprecieze măcar jumătate din cât a făcut-o el cu mama” – a completat artista.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton