Mesaje de Sfântul Ilie 2025 – urări și felicitări 

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Numeroși români poartă numele de Ileana și Ilie, iar ei se sărbătoresc în fiecare an pe data de 20 iulie. Să pregătim mesaje de Sfântul Ilie 2025 pentru toți cei care își sărbătoresc ziua onomastică de ziua acestui mare prooroc din Vechiul Testament.

Tradiția biblică spune că Sfântul Prooroc Ilie a profețit învierea morților, a luptat împotriva idolilor falși, slujindu-l fără abatere pe Dumnezeu, și s-a ridicat la ceruri în Împărăția Sa.

Așa cum el a iubit credința și dreptatea, se spune că cei care poartă numele Sf. Ilie sunt oameni buni și drepți. Lor să le trimitem felicitări și mesaje de Sfântul Ilie 2025, pe data de 20 iulie!

Urări și felicitări creștine de Sfântul Ilie

Mesaje de Sfântul Ilie 2025 - urări și felicitări 
  1. Viaţa e ca un vis, uneori frumos, alteori umbrit de nori; este ca o scânteie care ne aduce bucuria pură, câtă vreme Iisus Hristos ne are în grija lui. O viață plină de bucurie îți doresc și eu și un „La mulţi ani!” Fii binecuvântat, dragă Ilie!
  2. La mulţi ani! Ce pot să-ţi doresc mai mult decât ce a pregătit deja Dumnezeu pentru viaţa ta, dar ştiu că tot ce a pregătit pentru tine, în spatele oricărui lucru, se află dragostea Sa! Fii binecuvântat! El să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi împlinească dorinţele…
  3. Aceasta este doar un mesaj purtat de vânt! Eu îți doresc toată bucuria din lumea asta și toată fericirea de pe Pământ! Dumnezeu să te aibă mereu în paza Sa! La mulți ani, Ilie!
  4. Acum câțiva ani eram doar niște copii, dragă Ileana, și cu tine am învățat ce frumoasă este tinerețea, ce prețuită este viața și ce dar minunat ne oferă fiecare zi venită de la Dumnezeu. La mulți ani îți doresc și cele mai dragi mesaje de Sfântul Ilie 2025 să primești de la cei care te iubesc!
  5. Astăzi e o zi frumoasă/ Și știind că-i ziua ta/ În parfumul dimineții/ Țin a te felicita! Astăzi, ziua fericirii/ Pentru tine a sosit/ Îți doresc în a ta viață/ Un drum bun și aurit/ Flori frumoase, fericire/ Să răsară-n calea ta/ Iar acum, te rog, primește/ LA MULTI ANI din partea mea.
  6. Bucuria lumii toată, Zi de zi-n ușă să-ți bată, Bunul Dumnezeu să-ți dea, Tot ce îți dorești și ai vrea! La mulți ani, dragă Ileana/ dragă Ilie!
  7. Cine te iubeste îți doreste ca Dumnezeu să te aibă în pază și să îți deschidă toate drumurile spre inima mea! De ziua ta vreau să îți spun dinnou cât de mult te iubesc și cât de mult îmi doresc ca Dumnezeu să te ocrotească în fiecare clipă!
  8. Cele mai calde ganduri si urari de sanatate, fericire, bucurii si impliniri. Sa fii iubita si fericita in fiecare moment al vietii tale. La Multi Ani!
  9. Cu ocazia acestei zile in care mai adaugi un trandafir in buchetul vietii tale, iti urez sa ai parte de tot ce iti doresti de la viata: dragoste, bucurii, ganduri senine, lumina in suflet, speranta intr-un viitor mai bun si un sincer si calduros”LA MULTI ANI”
  10. Cu ocazia aniversării tale, eu iti urez multa, multa sanatate, fericire și dragoste! Să iubesti asa cum stii tu mai frumos și să fii iubită în fiecare zi de Dumnezeu, dragă Ileana!
  11. „La mulți ani! Să te binecuvînteze Dumnezeu cu multă sănătate, bucurie și pace în inimă. Fie ca lumina credinței să te călăuzească mereu.”
  12. „Fie ca Dumnezeu să-ți dăruiască un an nou plin de împliniri, înțelepciune și iubire. La mulți ani cu binecuvântare divină!”
  13. „De ziua ta, îți doresc ca Darul Duhului Sfânt să te însoțească în toate faptele tale. La mulți ani cu credință și speranță.”
  14. „La mulți ani! Să ai parte de clipe de neuitat alături de cei dragi și să fii mereu sub ocrotirea lui Dumnezeu.”
  15. „Fie ca Sfinții Îngeri să vegheze asupra ta și să te protejeze de tot răul. La mulți ani cu sănătate și credință.”
  16.  Astăzi, sufletul meu se umple de recunoștință pentru tine! Dumnezeu să îți binecuvânteze fiecare pas și să-ți dăruiască zile pline de lumină și iubire. La mulți ani, dragă Ilie/Ileana!
  17. Fiecare zi alături de tine este o binecuvântare! Îți doresc o viață plină de pace, iubire și har! Dumnezeu să-ți fie călăuză în toate! La mulți ani, Ileana!
  18.  Fie ca Dumnezeu să îți dea mereu putere, liniște și bucurie! Rămâi așa cum ești: blândă, bună și plină de iubire. Te iubesc nespus! La mulți ani, draga mea!
  19.  Sărbătoarea de astăzi să-ți aducă multă bucurie, iar binecuvântarea lui Dumnezeu să fie mereu asupra ta și a celor dragi! La mulți ani binecuvântați!
  20.  Astăzi este un prilej de recunoștință pentru darul vieții tale! Fie ca Dumnezeu să îți dăruiască zile senine și sufletul să-ți fie mereu în pace și lumină!

Mesaje de Sfântul Ilie 2025 pentru părinți și bunici

  1. Dragă tată/dragă mamă, vă urez cu dor multă sănătate, multe bucurii și multe zile senine ca această zi sfântă în care vă sărbătorim!
  2. Dragă tată, La mulți ani, să ne trăiești sănătos 100 de ani și să bem un pahar în cinstea ta!
  3. Dragă mamă, tu m-ai învățat ce este iubirea și azi, de ziua ta, îți trimit cele mai calde gânduri de iubire. La mulți ani, de Sf. Ilie, să fii mereu senină și sănătoasă!
  4. Dragă bunicule, să te cinstești cu oameni dragi și să te bucuri de sănătate! La mulți ani, de Sf. Ilie!
  5. Dragă bunică, îți transmitem toată dragostea noastră, toată grija și afecțiunea noastră, multă sănătate și zile senine. La mulți ani, iubita noastră bunică Ileana!
  6. La ceas aniversar, Îl rog pe Dumnezeu să te ocrotească, să-ți dea sănătate și să îți umple viața cu binecuvântări nenumărate! La mulți ani binecuvântați, iubita mea mamă!
  7. De ziua ce astepti in prag/ Si de frumosu-i nume/ Eu iti doresc tot ce-i mai bun/ Si fericire-n lume! La Multi Ani, dragă Ileana!
  8. Din adancul sufletului iti doresc ca anii ce se scurg sa treaca precum razele soarelui mangaie o trestie batuta de vant, precum iubirea alina sufletele suferinde. Sa fii fericita si mereu insotita de cei care merita sa te iubeasca, mama mea cea bună. LA MULTI ANI!!!
  9. Fie ca din aceasta zi, toate necazurile sa te ocoleasca, dragostea la tine in suflet sa poposeasca fara sa mai plece si sa ai doar zile insorite si multa fericire! La Multi Ani!
  10. Dragă tată/bunicule, fie ca ziua Sf. Ilie să aducă numai soare în sufletul tău, multă sănătate și putere, să ne revedem sănătoși în fiecare an și să cinstim un pahar de vin. La mulți ani, azi, pe 20 iulie, și o urare caldă din tot sufletul meu!

Mesaje de Sfântul Ilie pentru soț/soție, iubit sau iubită

Mesaje de Sfântul Ilie 2025 - urări și felicitări 
  1. Din mici crenguțe de brad, din flori și din iubire ți-am împletit un La Mulți Ani cu fericire! La Mulți Ani, Ileana/Liliana!
  2. La Multi Ani Ilie/Ileana! Așa cum soarele luminează pentru toată omenirea, așa luminezi tu viața mea în fiecare zi! Te iubesc!
  3. Este minunat să știi că cineva te iubește, că cineva se gândește la tine, că cineva are nevoie de tine… dar este și mai frumos să știi că există cineva care nu ți-a uitat niciodată ziua. La Mulți Ani Ilie/Ileana!
  4. Un cer albastru fără nori, În calea ta să fie, Să ai în viață mult noroc și multă bucurie! La Mulți Ani cu dragoste!
  5. Dragul meu Ilie/ draga mea Ileana îți urez să ai o viață senină ca răsăritul de soare, iar sufletul să-ți fie curat ca neaua. Îți urez o zi de neuitat și un călduros “La mulți ani!” cu mult dor.
  6. E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristețe, când tot ce a fost greu ți se pare ușor. Este ziua numelui tău și de aceea este o zi specială! La Mulți Ani!
  7. Inima mea ar fi prea mica fara dragostea ta, zambetul meu ar fi prea trist fara guritza ta, iubirea mea nu ar exista fara tine. De ziua ta, în fiecare an, iti daruiesc iar și iar inima mea, frumoasa mea Ileana!
  8. Iti doresc ca de ziua ta sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!
  9. La Multi Ani! Esti o fiinta atat de frumoasa, sincera si bună, încât aș pierde totul, dacă aș pierde dragostea ta! Iubita mea, Ileana, tu mă faci fericit în fiecare zi și vreau să fiu lângă tine o viață și o eternitate!
  10. La Multi Ani si sanatate multa, pentru fiecare lumanare de pe tort sa ai cate o surpriza placuta!
  11. Știi că nu prea scriu eu mesaje de La Multi Ani, dar îți trimit toată dragostea mea și iti doresc tot ce-ti doresti tu si inca de-o mie de ori pe atat!
  12. Iubitul meu drag, nimic nu se compară cu povestea minunată de iubire pe care o trăiesc alături de tine. Sunt mândră de tine și tu ești bărbatul minunat, care îmi împlinește toate visurile! La mulți ani, de Sfântul Ilie! Să fii mereu fericit alături de mine!
  13. La mulți ani, dragul meu Ilie! Să ai parte numai de împliniri, iar viata să îți fie o eternă sărbătoare!
  14. Iubitea mea Ileana, să fii ocrotită, să fii iubită și sănătoasă. Eu voi fi mereu lângă tine, orice ar fi în viață, mereu să te iubesc, să te susțin și să te sprijin! La mulți ani, draga mea!
  15. Fiecare zi din viața mea este minunată datorită ție! Cu atât mai minunată este ziua în care te sărbătoresc cu flori, cu daruri, cu zâmbete, dar mai ales cu toată dragostea mea! La mulți ani, de ziua Sf. Ilie, draga mea Ileana!

Urări și felicitări de Sfântul Ilie pentru colegi și prieteni

  1. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate, fericire și tot binele din lume și să ai parte numai de zile senine și însorite!
  2. Cu ocazia zilei Sf. Ilie, îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire. La mulți ani!
  3. Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!
  4. Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros „La mulți ani”, multă sănătate, multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi.
  5. Felicitari cu ocazia aceastei zile! Îți urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, Ilie!
  6. La multi ani și fie ca Sf. Ilie să te călăuzească mereu! Să primești numeroase mesaje de Sfântul Ilie 2025 pline de dragoste și binecuvântare de la cei dragi!
  7. Iți urez „La mulți ani” pentru ca porți acest nume și fie ca Sf. Ilie să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.
  8. Ileana, îți urez să ai o viață senină ca răsăritul de soare, iar sufletul să-ți fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat și un călduros La Mulți Ani!
  9. Fie ca din aceasta zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. Multă sănătate și un sincer La mulți ani!
  10. Sper ca ziua numelui tău să îți aducă multe motive de a sărbători! La mulți ani, Ilie!
  11. De ziua numelui tău, cele mai frumoase dorințe să devină realitate. La multi ani, Ilie!
  12. Sfântul Ilie să îți călăuzească pașii, să îți aducă bucurie în suflet și să fie întotdeauna cu tine! La mulți ani!
  13. La Mulți Ani, Ilie! Îți doresc să se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale și să îți inunde fiecare zi cu bucurii, cu vești bune, cu dragoste și afecțiune!
  14.  Astăzi, îți doresc ca dragostea și binecuvântarea lui Dumnezeu să fie mereu cu tine și să îți lumineze fiecare zi a vieții tale! Dumnezeu să-ți însoțească fiecare pas și să îți dăruiască o viață plină de lumină și iubire!
  15. La mulți ani binecuvântați! Dumnezeu să îți fie aproape în fiecare clipă și să îți umple sufletul de pace! Fie ca inima ta să fie mereu deschisă către iubirea și harul lui Dumnezeu! Să ai parte de zile senine și binecuvântate!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton