Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Admiratoarele au de ce să fie triste: actorul Liam McIntyre, starul serialului „Sparatcus: Nisip însângerat” a spus adio burlăciei, căsătorindu-se cu iubita lui, Erin Hasan.
Liam McIntyre şi Erin Hasan au o relaţie care a început în 2010 şi s-au logodit în decembrie 2012. Mireasa, în vârstă de 28 de ani, este o actriţă şi cântăreaţă australiană, care l-a cucerit pe actor cu graţia şi frumuseţea ei.
„Sunt mai mult decât fericit! Am văzut o dragoste adevărată, în copilărie, şi am visat că într-o bună zi voi trăi şi eu aşa ceva. Astăzi este prima zi din viaţa mea în care ştiu că voi avea parte de aşa ceva pentru totdeauna”, a declarat Liam McIntyre, care şi-a dorit o nuntă restrânsă, alături de familie şi de cei dragi.
Dorinţa i s-a împlinit, ceremonia având loc în prezenţa a 120 de invitaţi, la Biserica Anglicană din Melbourne.În „Spartacus: Nisip însângerat”, actorul Liam McIntyre interpretează rolul principal, cel al unui fost sclav trac devenit gladiator şi apoi revoluţionar, care luptă contra normelor şi preceptelor din Imperiul Roman. McIntyre a preluat acest rol de la Andy Whitfield, actorul care a jucat în primul sezon şi care a murit de cancer în septembrie 2011.
Liam McIntyre a jucat în miniseria de televiziune „The Pacific”, produsă şi difuzată de HBO, dar şi în două seriale celebre în ţara lui natală, Australia – „Neighbours” şi „Rush”. Starul australian va putea fi văzut pe marile ecrane în 2014 în filmul „The Legend of Hercules”.