Cele mai disperate iubite din showbiz. Nu te lua după ele!

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sienna Miller şi Jessica Biel sunt din nou pe val. Deşi au avut ghinion în dragoste cu carul, cele două par să-şi fi găsit fericirea în braţele altor bărbaţi, lăsându-i…
… în sfârşit în urmă pe foştii care le-au frânt inimile. Cele două dive se resimt încă după eşecurile sentimentale. Se poate observa cu ochiul liber că încep să sufere de sindromul „femeii iederă”, adică se agaţă cu dinţii de noile relaţii.

Sienna Miller: vrea să atragă cu orice preţ atenţia iubitul ei

Încă din martie se zvonea că Sienna Miller s-a îndrăgostit de altcineva, după ce i-a spus „Adio!” lui Jude Law în februarie. Într-adevăr ieşirile la restaurant cu Tom Sturridge s-au concretizat într-o relaţie. Dacă la început cei doi se plimbau agale pe stradă mână în mână, iar Sienna părea relaxată şi fericită, acum se citeşte o urmă de tensiune pe faţa ei, dar şi în gesturi.

Cele mai disperate iubite din showbiz. Nu te lua după ele!
Ieri, cei doi au fost surprinşi în tribună la turneul de tenis Roland Garros în Paris, iar biţurile aparatelor de fotografiat, desigur, nu i-au ratat.

Multe dintre instantanee ne-o prezintă pe Sienna Miller în posturi foarte drăgăstoase faţă de Tom, doar că el rămâne impasibil farmecelor ei.

Potrivit jurnaliştilor prezenţi la eveniment, Tom Sturridge (25) încerca să fie atent la meci, în timp ce Sienna Miller (29) părea mai interesată de iubitul ei decât de tenis.

Nu spunem că nu o înţelegem (poate nici tu nu te dai în vânt după tenis…), dar ar fi putut să o lase mai moale cu mângâierile pe faţă, pe păr, pe picior…

Cele mai disperate iubite din showbiz. Nu te lua după ele!
De fapt, se pare că Sienna se retrăgea subit atunci când observa că nu primeşte atenţia cuvenită de la Tom, iar când acesta se întorcea către ea, actriţa îşi relua avalanşa de gesturi drăgăstoase. La un moment Sienna chiar şi-a scos buza de jos ca un copil mic, supărată că iubitul o ignoră…

Nu e cazul să-i distragi atenţia iubitului în fel şi chip atunci când acesta este captat de ceva anume, cu atât mai mult dacă sunteţi în public.

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

Jessica Biel: se laudă prea repede cu o nouă relaţie

Iată că şi Jessica Biel pare să-l fi uitat pe Justin Timberlake, iar în prezent tatonează terenul cu frumuşelul actor Gerard Butler. Cei doi s-au împrietenit pe platourile de filmare a peliculei Playing the Field.

Cele mai disperate iubite din showbiz. Nu te lua după ele!Zvonurile despre o posibilă relaţie au început atunci când cei doi au fost surprinşi la un restaurant cu echipa de filmare. Gerard mânca din farfuria Jessicăi, un gest destul de intim…

Deşi reprezentanţii Jessicăi Biel spun că actorul este cel care îi dă târcoale, gurile rele spun că astfel de zvonuri sunt menite să mai spele din imaginea de iubită disperată, pe care Jessica a dobândit-o de pe vremea când se agăţa de relaţia cu Justin Timberlake.

Cu alte cuvinte, Jessica ar încerca să pozeze în femeia sexy, râvnită de cei mai hot burlaci din showbiz, cum e Gerard.

Doar că el a precizat că nu caută o relaţie serioasă şi a negat orice asociere cu colega de platou.

Cele mai disperate iubite din showbiz. Nu te lua după ele!Totuşi, cei doi au fost zăriţi la începutul lunii împreună şi nu într-un context profesional, mergând cu motocicleta pe Coasta Pacificului.

Chiar dacă legătura lor are şi conotaţii romantice, Jessica Biel ar trebui să rămână rezervată în declaraţii, mai ales dacă Butler nu se grăbeşte să le confirme.

E ca şi cum ţi-ai pune status pe Facebook „In a relationship with…” după prima întâlnire! Orice bărbat se sperie de cuvântul „relaţie”, dacă el este rostit într-o fază incipientă!

Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton