Rochia roşie, vedetă la Globurile de Aur

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Roşul, o culoare considerată riscantă pentru că vedetele se pot confunda cu fundalul covorului de la intrarea la ceremonie, a fost vedeta ţinutelor la Globurile de Aur.

Catherine Zeta Jones a condimentat atmosfera de pe covorul roşu cu apariţia ei, care părea a fi coborâtă din filmele cu Clark Gable. Fermecătoarea rochie, semnată Angel Sanchez, nu numai că i-a scos în prim plan silueta desăvârşită, ci i-a accentuat şi culoarea delicată a pielii.

Catherine-Zeta-Jones-rochie-globurile-de-aur

Ca o adevărată divă a arătat Heidi Klum în ţinuta Versace pe covorul roşu de la Globurile de Aur. Corsetul combinat cu drapajul sofisticat şi cu o trenă lungă, la care s-au adăugat bijuteriile subtile şi sandalele fine i-au asigurat fostului manechin un loc printre cele mai bine îmbrăcate vedete.

Heidi-Klum-rochie-globurile-de-aur

Allison Williams a purtat o rochie cu paiete, fără bretele, creată de Armani Prive, însă în ciuda aspectului impecabil, criticii au considerat că un altfel de coafură ar fi pus-o şi mai bine în evidenţă.

Allison-Williams-rochie-globurile-de-aur

La cei 70 de ani pe care îi are, Helen Mirren demonstrează că rafinamentul şi graţia nu au vârstă. Creaţia roşie Dolce & Gabbana, la care a asortat bijuterii Chopard, a fost alegerea perfectă pentru actriţă.

Helen-Mirren-rochie-globurile-de-aur

Taylor-Schilling-rochie-globurile-de-aur

Taylor Schilling a ales o rochie roşu închis, prinsă pe după gât, semnată de Ralph Lauren, asociată cu un clutch Ferragamo, cu care a cucerit întreaga asistenţă.

Kate-Mara-rochie-globurile-de-aur

Îmbrăcată într-o rochie Miu Miu, actriţa Kate Mara a adăugat un accesoriu care a stricat întregul look. În loc să lase ca toate privirile să cadă pe decolteul ei şi pe designul minimalist, vedeta a “trântit” o centură lată aurie, care a distrus întregul.

Viola-Davis-rochie-globurile-de-aur

Viola Davis a fost admirată pentru rochia Donna Karan, de culoare roşie, asortată cu bijuterii din diamante, dovedind încă o dată că glam-ul vechiului Hollywood nu s-a pierdut.

Lena-Dunham-rochie-globurile-de-aur

Lena Dunham, care a purtat o rochie de satin, cu spatele gol, semnată de Zac Posen, a fost felicitată pentru alegere, mai ales că antecedentele pe covorul roşu nu au fost tocmai inspirate în cazul actriţei.

(Sursa foto: Hepta)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton