Ce să pui în ghete ca să nu îți mai înghețe picioarele

Oricât de groase ar fi cizmele, iarna este foarte greu să ai picioarele calde când ieși afară. Îți dăm un truc simplu, care te va ajuta să faci față mai bine frigului.

Dacă vrei să nu îți mai înghețe picioarele când ieși afară, ai nevoie de:

  • Cizme de iarnă
  • Foarfecă
  • Marker
  • Material reflectorizant (poți tăia un parasolar pe care îl folosești vara ca să îți protejezi mașina).

Înainte să începi, scoate căptușeala din cizme. Taie materialul reflectorizant astfel încât să se potrivească piciorului tău, apoi pune-l în încălțăminte. Peste această bucată pune căptușeala pe care ai scos-o la început. Astfel ve obține cizme izolate și nu îți va mai fi frig când vei merge prin zăpadă, potrivit cuisineandhealth.com.

Alte lucruri pe care le poți face ca nu îți înghețe picioarele iarna

Înainte de orice, trebuie să știi că este important ca picioarele tale să fie uscate. Pentru asta, poartă ciorapi din materiale naturale și alege cizme prin care nu trece apa. Ciorapii de lână sunt cea mai bună alegere pentru anotimpul rece. Ideal ar fi să porți cizmele doar afara, iar când stai la birou, să te încalți în ceva mai subțire, pentru că altfel îți transpiră picioarele, iar când ieși din nou afara, îți va fi foarte frig.

Citește și: Cum să nu mai simți frigul când stai prea mult afară

Dacă stai pe loc și ai picioarele înghețate, pur și simplu mișcă-ți degetele în gheată. Îți vei pune, astfel, sângele în mișcare și te vei mai încălzi. Este foarte important să porți fes când ești afară. Chiar dacă picioarele sunt problema, vei vedea că îți va fi mult mai cald când vei avea capul acoperit, deoarece căciula îți păstrează căldura în tot corpul.

Este important ca încălțămintea pe care o porți să îți vină perfect. Dacă îți este prea mare sau dacă te strânge, îți vor îngheța picioarele de câte ori vei ieși afară.

Sursa foto: 123rf.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: