Soția Șeicului din Dubai a fugit din Emiratele Arabe împreună cu copiii

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 01 iulie 2019, 17:14
Soția Șeicului din Dubai, Mohammed bin Rashid al-Maktoum, a fugit din Emiratele Arabe Unite împreună cu cei doi copii ai acestora, dar și cu suma de 31 milioane de lire.

Potrivit The Mirror, Prințesa Haya, în vârstă de 45 de ani, ar fi fugit la Londra. Însă, mai multe publicații transmit că aceasta s-ar afla, de fapt, în Germania.

Se pare că prințesa a cerut azil și a depus deja actele pentru divorț. În urma acestui incident ar fi izbucnit o criză diplomatică între Emiratele Arabe, unde Șeicul este vicepreședinte și premier, și Germania.

Șeicul ar fi cerut autorităților din Berlin să o înnapoieze pe Prințesa Haya și pe copiii lor, însă oficialii au refuzat. În prezent, prințesa se află sub protecția forțelor de orgine germane.

Soția Șeicului din Dubai a fugit din Emiratele Arabe împreună cu copiii

Șeicul alături de Prințesa Haya și cei doi copii ai lor

Prințesa Haya le-ar fi spus prietenilor că a ales să plece în Germania pentru că „nu are încredere în autoritățile britanice”.

Șeicul, în vârstă de 69 de ani, și-a acuzat soția de infidelitate într-o postare de pe Instagram.

Conform Daily Beast, Prințesa Haya, care este și sora Regelui Iordanului, a fugit în secret cu fiul ei, Zayed (7 ani) și cu fiica sa, Al Jalila (11 ani).

Soția Șeicului din Dubai a fugit din Emiratele Arabe împreună cu copiii

Prințesa Haya

 

Prințesa Haya nu este prima persoană care fuge de Șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum. Anul trecut, fiica cea mare a acestuia, Prințesa Latifa, a fugit din Dubai. Mai apoi, ea a acuzat familia regală de tortură prin intermediul unei filmări postate pe Youtube.

Prințesa Latifa, în vârstă de 33 de ani, a declarat atunci că se simte „optimistă referitor la viitor”.

Este începutul vieții mele în libertate”, a adăugat ea, în momentul în care și-a expus motivele plecării din Dubai.

Sursă foto: Northfoto, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro