Sora lui Miley Cyrus îi calcă pe urme. Ce transformare!

De Geo Berciu, pe
Din Hanna Montana, fata adorată de toţi adolescenţii, Miley Cyrus s-a transformat într-o tânără dornică să şocheze cu orice preţ. Iar sora ei îi calcă pe urme.

Până de curând Noah Cyrus a fost o puştoaică cuminţică, ce se remarca printr-un comportament specific vârstei, fără a ieşi cu nimic în evidenţă.

noah-cyrus-sora-miley 1

Ba mai mult, adolescenta de 14 ani a impresionat pe toată lumea atunci când s-a alăturat campaniei organizate de PETA, care trage un semnal de alarmă asupra abuzurilor la care sunt supuse animalele de la circ.

noah-cyrus-sora-miley 2

A jucat deja în câteva seriale, iar apariţiile ei pe covorul roşu au fost caracterizate de graţie şi decenţă.

noah-cyrus-sora-miley 3

Numai că lucruri au început să se schimbe: Noah a intrat în atenţia tabloidelor americane după ce a fost văzută petrecând în club alături de câţiva prieteni.

noah-cyrus-sora-miley 4

Exemplul surorii mai mari se pare însă că a acţionat ca un magnet asupra ei.

noah-cyrus-sora-miley 5

Şi schimbarea culorii părului, într-un mov strident, precum şi gesturile cu limba scoasă care amintesc de celebra ei soră, ne arată că Noah Cyrus este la fel de dornică de a cunoaşte succesul într-un mod epatant ca şi Miley.

noah-cyrus-sora-miley 6

(Sursa foto: Hepta, Instagram)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!