SMILEY are o nouă iubită

De Libertatea.ro pe

Smiley, în vârstă de 29 de ani, e din ce în ce mai zâmbăreţ în ultima vreme şi are şi motive, deoarece se pare inima lui a început să bată cu putere pentru o fâşneaţă colegă de breaslă, Sore Mihalache (23 de ani), din trupa Lala Band.
O cunoştinţă comună de-a celor doi a povestit pentru Libertatea că între ei există o puternică atracţie fizică şi că petrec aproape toată ziua împreună. Ca să nu bată la ochi că formează un cuplu, ei au demarat pe termen lung o colaborare muzicală.

Sore Mihalache, blonda rebelă din celebrul serial “Pariu cu viaţa” (PRO TV), pare că a devenit, în ultima vreme, umbra lui Smiley, cei doi fiind văzuţi nonstop împreună. Scuzabil comportamentul, ar spune mulţi, căci ei au anunţat o colaborare pe plan profesional. Numai că cineva ne-a şoptit că între Sore şi Smiley este ceva mai mult decât o prietenie: “Iau micul dejun împreună, merg la petreceri, se distrează tot împreună, se vizitează, se sprijină reciproc. Sunt foarte apropiaţi”. Şi dacă ar fi să ne raportăm doar la ultimele două zile, Smiley şi Sore au stat împreună cam 24 de ore din… 24. De pildă, marţi dimineaţă cei doi au sosit la atelierul Danei (ex-Budeanu), creatoarea de modă a vedetelor, care se va ocupa de vestimentaţia lor. Aici au petrecut mai bine de două ore, au servit prăjituri, dar şi o ciocolată făcută- n casă chiar de gazdă.

Citeşte mai multe pe Libertatea.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro