ADRIAN ARTENE:”Oamenii tind să te judece după aparenţe”

De Libertatea pentru femei, pe

Prezentatorul celei mai populare emisiuni cu şi despre vedete ne-a destăinuit ce părere are despre prieteniile în lumea mondenă, despre căsniciile în lumina reflectoarelor şi, în plus, cine este cea care îi „administrează” tot timpul pe care nu-l alocă serviciului.
Ai început un nou sezon al emisiunii „CanCan TV”, acum la Acasă TV, de luni până joi de la ora 22.00. Mai ai emoţii?
Nu m-am despărţit niciodată de emoţii şi nu intenţionez s-o fac. Mă motivează! Încerc însă să le disciplinez, să le maschez. De altfel, faptul că emisiunea e mai populară de la un sezon la altul nu exclude emoţiile. Cu cât „CanCan TV” este mai vizibil, cu atât responsabilităţile asumate sunt mai mari. Se nasc continuu stări afective, implicit şi emoţii.

Ilinca Vandici este noua ta parteneră. Cine a avut iniţiativa acestei colaborări?

Despărţirea de Andreea Mantea a necesitat alegerea unei noi partenere de platou. Au existat multiple propuneri de potenţiale coprezentatoare, însă Ilinca s-a pliat perfect pe acest profil.

De când apari pe micul ecran, oamenii te percep altfel?

Indiscutabil, oamenii au tendinţa, în general, să te judece la suprafaţă, după aparenţe. Şi nici eu nu am fost ocolit de această judecată, uneori strâmbă, alteori flatantă. Mi-am impus însă să trec printr-o „sită” imaginară aprecierile care-mi sunt adresate fără niciun temei. De această „sită” nu trec nici linguşelile, nici părerile otrăvite!

Simţi că ţi-ai câştigat mai multe simpatii sau antipatii?

Am refuzat dintotdeauna să cuantific expunerea mea publică în simpatii sau antipatii. Şi unele, şi celelalte sunt supuse conjuncturilor, aşa încât nu constituie pentru mine o grilă de valori. N-am pretins şi nici n-am să pretind cuiva să mă simpatizeze în mod gratuit. Persoanelor cu care relaţionez le pretind doar atât: să mă respecte şi le voi răsplăti deopotrivă!

Toată lumea spune că urăşte bârfa, dar cei mai mulţi sunt atraşi de asta. Nu crezi că e un paradox?

Bârfa s-ar traduce, într-un limbaj mai elevat, prin curiozitate. Aceasta face parte din natura umană! Până la urmă, curiozitatea i-a împins la descoperiri epocale pe Arhimede din Siracuza, Galileo Galilei sau pe Isaac Newton. Evident, comparaţia este supradimensionată. Nu putem vorbi despre „bârfitorii” matematicii, astronomiei sau fizicii, ci despre adevăraţi savanţi. Dar, până la urmă, ei au exploatat această trăsătură nativă a omului, curiozitatea! Unii au curiozităţi ştiinţifice, alţii au curiozităţi cu privire la viaţa vedetelor ori a celor din jur. Doar conotaţia depreciativă a bârfei îi determină pe mulţi să se dezică de practicarea ei. Altfel, curiozitatea ne curge prin vene tuturor!

Se spune că în lumea showbizului nu există prietenii. Tu ce crezi?
Mărturiseam într-un alt interviu că m-a ferit Dumnezeu de prieteni-vedete şi, de atunci, nu s-a schimbat nimic! Dacă alţii, din lumea mondenă, cred în asemenea prietenii, n-au decât! Eu nu cred în prieteniile „de-o viaţă” care se „sparg” peste noapte ca baloanele de săpun, la TV sau prin ziare, în scandaluri mediatice ieftine.

În afara serviciului, preferi să te detaşezi de mediul monden?
Fetiţa mea, Amira, îmi „administrează” tot timpul pe care nu-l aloc serviciului. Şi atunci, involuntar sau nu, mă desprind de zona showbizului. Noi le „bârfim” doar pe Barbie, Hello Kitty sau Albă-ca-Zapada şi îi „vânăm” pe Aladdin ori Tom şi Jerry! (râde)

Amira îţi urmăreşte emisiunile?
Îmi place să cred că nu! (râde) La ora la care se difuzează emisiunea, ea ar trebui să doarmă pentru a fi odihnită la grădiniţă. La cei 4 ani, pe care i-a împlinit pe 15 septembrie, încerc să o ţin departe, pe cât posibil, de lumea mondenă.

Recent s-a produs divorţul dintre tine şi mama Amirei. E greu să păstrezi o căsnicie când devii persoană publică?
Dacă vorbim despre căsnicii, de principiu, expunerea publică a unuia dintre parteneri poate, desigur, eroda o relaţie. Însă, dacă gestionezi această expunere cu decenţă, nu reprezintă un pericol pentru cuplu. Oricum, căsniciile sunt ca un dans pe sârmă!

Profesional, ce visuri îndrăzneţe ai?
Cuvântul îndrăzneţ presupune, în accepţiunea mea, o doză de veleitate obraznică, una de uşoară naivitate, alta de necunoscut, astfel că mă feresc de visurile îndrăzneţe! Am fost educat însă să am responsabilitatea lucrului făcut perfect! Dacă azi prezint, vreau să o fac fără cusur!

NU POT TRĂI FĂRĂ…

…fetiţa mea
„În ce mă priveşte, în jurul fetiţei mele, Amira, gravitează TOT!.”
…familie
„Părinţii mei, fratele şi încă o persoană la care ţin enorm sunt cei cu care împart orice gând.”
…”CanCan” TV
„Pentru că înseamnă… ACASĂ!.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!