Prințul Nikolai al Danemarcei, după ce regina i-a retras titlul regal: „Sunt trist, șocat și confuz”

De Unica.ro, pe

Prințul Nikolai al Danemarcei a făcut primele declarații după ce bunica sa, regina Margrethe, le-a retras lui și fraților lui, titlurile de prinți și prințese. Fiul cel mare al Prințului Joachim s-a declarat „trist, șocat și confuz”.

Nikolai, în vârstă de 23 de ani, nu va mai putea titulatura Alteță Regală, după ce bunica lor le-a spus că a luat această decizie „pentru binele lor”.

„Atât eu cât și familia mea sunt, desigur, foarte triști. Suntem, după cum au afirmat și părinții noștri, șocați de această decizie și de cât de repede au mers lucrurile”, a afirmat Prințul Nikolai, citat de Daily Mail.

„Sunt foarte confuz de modul în care s-au întâmplat lucrurile”, le-a declarat acesta reporterilor ce se aflau în fața apartamentului său din Copenhaga.

Mama prințului Nikolai, reacție dură la decizia reginei Margrethe

Contesa Alexandra, mama prințului Nikolai și a prințului Felix (20 ani), este de asemenea „foarte tristă” și „șocată” de decizia reginei Margrethe.

„Nu poate înțelege de ce și de ce acum, deoarece nu există niciun motiv bun”, a afirmat secretara de presă a contesei Alexandra pentru CNN.

„Și-ar fi pierdut oricum titlurile atunci când se căsătoreau. Băieții ei sunt tineri și ar putea să se însoare în viitorul apropiat, așa că de ce să nu aștepte ca titlurile să dispară într-o zi fericită?”, a continuat aceasta.

Nici prințul Joachim, mezinul reginei Margrethe, nu a primit vestea prea bine. Acesta susține că cei patru copii ai săi au fost „răniți” de vestea că nu vor mai putea fi numiți prinți și prințese.

„Suntem foarte triști. Nu este amuzant să îți vezi copiii suferind. Au fost puși într-o situație pe care nu o înțeleg”, a declarat prințul Joachim, în fața ambasadei Danermarcei la Paris, unde locuiește cu soția sa și cei doi copii ai lor, Henrik și Athena.

Prințul Nikolai și Prințul Felix, care lucrează ca modele, sunt copiii Prințului Joachim cu prima sa soție, Alexandra, Contesă de Frederiksborg.

Ceilalți patru nepoți ai reginei, copiii prințului moștenitor Frederik, își vor păstra titlurile regale.

Regina Margrethe a Danemarcei a anunțat, zilele trecută, că a decis să le retragă titlurile de prinți și prințese nepoților ei începând cu 1 ianuarie 2023. Aceasta a precizat că a luat această decizie „pentru binele lor”.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!