Prințesa Charlene de Monaco, internată de urgență. Care este starea ei

De Unica.ro, pe

Prinţesa Charlene de Monaco a fost internată de urgență la un spital din Africa de Sud, în urma unor complicații ale infecției la sinusuri.

Prinţesa Charlene de Monaco, în vârstă de 43 de ani, a fost preluată cu o ambulanță miercuri seară, 1 septembrie, de la cabana ei aflată la nord de Durban, un oraș situat în provincia KwaZulu-Natal, în partea de est a Africii de Sud. Aceasta s-a simțit rău din cauza unor complicații severe la urechi, nas și gât, apărute în urma unei infecții a sinusurilor, pe care prințesa a contractat-o în luna mai.

Aceasta a fost internată de urgență, sub pseudonim, la spitalul Netcare Alberlito, iar acum se află în stare stabilă, potrivit dailymail.co.uk.

Prințesa Charlene de Monaco, operație de patru ore

Fundația Prințesa Charlene de Monaco a confirmat că soția prințului Albert se confruntă cu probleme de sănătate. Din cauza infecției la sinusuri, în urmă cu două săptămâni aceasta a suferit o „operație de patru ore, sub anestezie generală”. Acesta ar fi și motivul pentru care a rămas în Africa de Sud încă din luna martie a acestui an.

„În timpul unei călătorii pe continentul african ca parte a unei misiuni de conservare a faunei sălbatice, prințesa Charlene a contractat o infecție a urechii, nasului și gâtului care nu îi permite să călătorească”, a transmis în luna maiCasa Regală a Principatului Monaco.

Citește și: Dress Code: Endless Summer Vibes. Ce ținute au purtat vedetele la Unica Urban Party 2021

Cum a fost surprins Alexandru Ciucu, la câteva luni după ce s-a zvonit că ar divorța de Alina Sorescu

Fiica cea mică a lui Cristi Chivu joacă în serialul Adela

Jennifer Lopez s-a făcut de râs la un eveniment Dolce & Gabbana. Cum a fost surprinsă diva

Prințesa Charlene și prințul Albert s-ar afla în pragul divorțului

Absența prințesei a stârnit o mulțime de speculații cu privire la mariajul său cu prințul Albert. Zvonurile privind separarea cuplului regal au fost alimentate și de apariția prințului la Balul Crucii Roșii alături de de fosta sa amantă, Nicole Coste, și de copilul pe care îl au împreună, Alexandre Grimladi-Coste, în vârstă de 18 ani.

Prințesa Charlene și prințul Albert s-au reunit săptămâna trecută pentru prima dată în câteva luni după ce conducătorul Principatului Monaco și copiii lor au zburat în Africa de Sud. Prințesa a împărtășit pe rețelele sociale câteva imagini cu familia ei, dar acestea nu au reușit să pună capăt zvonurilor.

Prințul Albert și prințesa Charlene s-au căsătorit pe 1 iulie 2011 și au împreună gemenii de 6 ani Gabriella și Jacques

Sursă foto: Profimedia



Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!