Actrița Olimpia Melinte, apariție de excepție în noul clip al piesei Vunk, “Felicitări, ai reușit!”

De Unica.ro, pe

Trupa Vunk a lansat o piesă sinceră, „Felicitări, ai reușit!”, inspirată de refuzul multor persoane de a recunoaște sau a accepta că iubesc, din teama de a nu suferi, de a nu se simți vulnerabili.

“E ceva ce, la un moment dat, am trăit și eu, iar ulterior am început să observ asta la din ce în ce mai mulți oameni”, a spus Cornel Ilie.

Piesa este și un mesaj ironic de felicitare, adresat celor care fug de propriile sentimente, de oamenii care simt că îi pot face fericiți.

Cred că mulți dintre noi ajungem să vorbim mai mult cu noi înșine despre relația în care suntem decât cu persoana din fața noastră. Dialogurile din mintea noastră sigur sunt mai sincere și mai directe decât cele pe care le amânăm adesea, cele care contează cu adevărat, pentru că pot vindeca, repara, construi, cele cu cealaltă persoană, langă care stăm și care ne face să simțim aceste emoții.

Nu știu de ce se ajunge la asta, poate pentru că experiențele anterioare ne-au arătat că nu foarte mulți oameni știu să asculte și atunci ne închidem tot mai mult în mintea noastră – a declarat Cornel.

Clipul piesei reliefează și acest aspect și reprezintă totodată o sugestie, un îndemn timid de a ne exprima sentimentele, de a vorbi cu cei din viața noastră sau cu cei ce ne pot asculta asculta despre ceea ce simțim, pentru a putea elibera presiunea vorbelor nespuse.

Actrița Olimpia Melinte, apariție de excepție în noul clip al piesei Vunk, “Felicitări, ai reușit!”Icon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 5)

Actrița Olimpia Melinte este protagonista noii povești Vunk, de care o leagă amintiri frumoase încă din perioada liceului. Colaborarea a fost una extrem de frumoasă, iar Olimpia a redat perfect în clip mesajul piesei.

Citeşte şi: Cum își face Alina Pușcaș singură, acasă, tratamente faciale profesioniste. „Nu am timp să mă duc la saloane!”

Citeşte şi: Lidia Buble, despre afecțiunea de care suferă: „E chinuitor, o iau razna de tot!”

Citeşte şi: De ce purta regina Elisabeta a II-a mereu mănuși. Suverana avea zeci de perechi

Citeşte şi: Bianca Drăgușanu, despre secretul siluetei perfecte. Ce mănâncă pentru a arăta atât de bine

“Sunt convins că multe persoane se vor regăsi în rolul ei atunci când se așează pe scaunul sau pe canapeaua pe care încep să vorbească despre ceea ce simt”, spune Cornel despre rolul actriței.

Am descoperit trupa Vunk prin liceu, când am făcut o obsesie pentru piesa <>. A fost serioasă această pasiune, pentru că la examenul de mișcare scenică a fost coloană sonoră. Deci aș putea spune că atunci am jucat pentru prima dată într-un videoclip al lor.

Unul mai rudimentar și ceva mai dramatic, dar am primit nota maximă. acum nu știu dacă eu sau băieții, dar cert este că i-am cucerit pe profi – și-a amintit Olimpia momentul în care a avut primul contact cu trupa și modul în care una dintre piese și-au pus amprenta asupra ei.

În ceea ce privește piesa, actrița spune: “Este foarte dinamică, efervescentă și în același timp haioasă. Cornel este un psiholog excelent. Pentru curioși… vedeți clipul”.

Piesa „Felicitări, ai reușit!” are un mesaj profund și este un îndemn către reflexie, de a acorda o mai mare atenție sufletului și gândurilor care ne macină, ce pot avea un impact real asupra sănătății și modului în care percepem anumite situații.

Dacă am fi la fel de atenți cu sufletul nostru așa cum suntem cu trupul nostru, atunci poate că am fi mai liniștiți și am găsi mai ușor momentele de fericire reală. Suntem foarte atenți la câte grame se depun pe corp și unde nu se văd bine, dar nu suntem atenți la câte drame se depun în sufletele și în mintea noastră, pentru că avem impresia că nu se văd cu ochiul liber.

Dar se simt și, de cele mai multe ori, îi afectează și pe cei din viață noastră sau cei cu care începem alte relații – a completat Cornel.

Foto – PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!