Home > Vedete > Ionuț Varodi, atac la adresa Mirelei Retegan. Câți bani primea „Bucătărașul Lulu” când făcea parte din Gașca Zurli: „Nu i-am făcut plângere pentru abuz”
Ionuț Varodi, atac la adresa Mirelei Retegan. Câți bani primea „Bucătărașul Lulu” când făcea parte din Gașca Zurli: „Nu i-am făcut plângere pentru abuz”
Ionuț Varodi, cunoscutul „Bucătăraș Lulu”, rupe tăcerea despre anii petrecuți în Gașca Zurli. Acesta a declarat că avea un salariu derizoriu, în pofida succesului înregistrat de trupă. Mai mult, actorul o acuză pe Mirela Retegan de manipulare, dar spune că a decis să nu o dea în judecată pentru că își dorește să fie liniștit.
Ionuț Varodi, cunoscut sub numele de „Bucătărașul Lulu”, a făcut dezvăluiri neașteptate despre perioada petrecută în Gașca Zurli, trupa care l-a consacrat și i-a adus admirația a milioane de copii. După zece ani în această echipă, Lulu și-a dat demisia, iar acum aduce acuzații grave Mirelei Retegan, fondatoarea proiectului.
Ionuț Varodi a fost un personaj emblematic pe scena Gașca Zurli, aducând bucurie și zâmbete celor mici. Totuși, în urmă cu doi ani, tânărul a decis să părăsească acest capitol din viața lui, motivând că lucrurile nu mai funcționau cum ar fi trebuit.
„Atunci când mi se folosește numele, eu explodez. Am blocat-o pe Facebook și pe ea și pe toate persoanele de acolo. Am fost acolo de când aveam 15 ani. Mama a semnat pentru spectacolele pe care le aveam. Când Zurli era fenomen, eu câștigam 2500 de lei pe lună. Aveam 7-8 spectacole pe săptămână. Eu și Vero ne-am dat demisia împreună, eu am plecat, pentru că știam că trebuie să trăiesc cumva”, a declarat actorul la Spynews TV.
Tânărul a povestit și despre momentul declanșator care l-a făcut să își dea demisia. Acesta descrie o discuție tensionată cu Mirela Retegan, în urma căreia a realizat că nu se mai regăsea în echipă.
„Eu am simțit că mi se dau vălurile la o parte de pe ochi. A fost o discuție foarte manipulatoare, în care eu mi-am dat seama despre tot. Ea nu are cum să explice totul. Nu i-am făcut plângere pentru abuz, pentru că vreau să fiu lăsat în pace. Mi-ar consuma energie, timp și bani. Sunt momentan niște gânduri care îmi vin constant în cap”, a mai spus Ionuț Varodi.
Decizia de a părăsi Gașca Zurli a fost una dificilă, însă Ionuț Varodi a ales să meargă mai departe, punând pe primul loc nevoia de a evolua și de a-și construi o viață mai bună.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Lulu Varodi
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.