Îndrăgitul actor turc Ramazan Tetik a murit la doar 37 de ani. Care a fost cauza decesului

.

Vești triste au venit despre Ramazan Tetik, unul dintre actorii serialului „Eşref Rüya”. După ce a suferit un infarct, Tetik a fost internat pentru tratament și a murit la vârsta de doar 37 de ani.

Ramazan Tetik, din serialul „Eşref Rüya”, a decedat la 37 de ani 

Vești triste despre actorul Ramazan Tetik, care făcea parte din distribuția serialului „Eşref Rüya”, alături de Çağatay Ulusoy și Demet Özdemir în rolurile principale. 

Actorul, în vârstă de 37 de ani, a suferit un infarct și a fost internat la secția de terapie intensivă. Din păcate, acesta nu a putut fi salvat în ciuda tuturor intervențiilor medicilor.

Citește și: Un bărbat a murit după ce a fost atras într-un RMN: „Într-o fracțiune de secundă, aparatul l-a tras”

Moartea lui Tetik, care s-a stins din viață la o vârstă fragedă, a îndoliat familia și lumea artistică. Echipa de filmare și colegii din distribuția serialului „Eşref Rüya” au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale.

Tetik fusese internat în urma unei rupturi de aortă. Decesul său a fost anunțat pe 1 aprilie. El a apărut recent în serialul turcesc „Esref Ruya”, în care joacă Cagatay Ulusoy și Demet Ozdemir.

Mai multe surse menționează că actorul a murit la vârsta de 37 de ani, în timp ce altele spun că ar fi avut 31 de ani.

Citește și: Alexandra Wimmer a murit la 20 de ani. Fotbalista a fost victima unui accident rutier: „Suntem profund șocați și fără cuvinte”

Înainte de deces, a fost lansat și un apel pentru donare de sânge pentru Tetik, după ce acesta a suferit o intervenție chirurgicală de 13 ore și a continuat tratamentul la terapie intensivă.

Mesaje de condoleanțe

Înmormântarea a avut loc pe 2 aprilie, după rugăciunea de prânz, la Moscheea Yildiz. Actorul a fost îngropat la Cimitirul Eski Cekmekoy din Istanbul, Turcia.

Sindicatul Actorilor a declarat că este îndurerat de pierderea unui coleg la o vârstă atât de tânără și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților, conform turkiyetoday.

Actrița Ceren Benderlioglu a publicat și ea un mesaj pe rețelele sociale: „Dar, Ramazan, chiar erai un copil foarte bun.”

Citește și: O legendă a muzicii italiene a murit. Gino Paolo a decedat la 91 de ani

Actrița Cigdem Tunc l-a descris pe Tetik drept „unul dintre cei mai politicoși, iubitori și talentați tineri actori” pe care i-a cunoscut. Ea a spus că nu lipsea niciodată de la repetiții și lucra ca livrator pentru a-și câștiga existența.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton