Imagini emoționante de la priveghiul lui Artan. Fiica artistului, copleșită de durere alături de fratele și mama ei

.

Sute de oameni au venit să-și ia rămas bun de la Artan, artistul care a marcat istoria rock-ului românesc prin vocea sa inconfundabilă și prin versurile pline de curaj. La capela Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Titan, București, atmosfera a fost una de profundă emoție, în care fanii, prietenii și colegii de scenă au dorit să își arate respectul față de un muzician ce a inspirat generații întregi.

Familia și prietenii, copleșiți de moartea lui Artan

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Adrian Pleșca a fost depus într-un cadru sobru, dar plin de recunoștință. Corturile montate pentru a proteja oamenii de frig au devenit spații de reculegere, unde fiecare aștepta în liniște să aprindă o lumânare. Chipurile celor prezenți reflectau durerea despărțirii, dar și admirația pentru autenticitatea și forța artistică a lui Artan.

Fiica artistului, Livia Pleșca, a fost surprinsă de paparazzi wowbiz.ro vizibil devastată, rămânând câțiva pași în spate atunci când sicriul a fost adus. Vezi imaginile AICI. Alături de fratele și mama ei, a găsit puterea de a se ocupa de detaliile înmormântării, chiar dacă suferința era copleșitoare.

Adrian Despot: „Te iubesc, Artan, și nu mă satur de ține!”

Printre cei care au venit să își arate respectul s-a aflat și Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie, alături de numeroși fani și prieteni din lumea muzicală.

Solistul trupei Vița de Vie a vorbit cu emoție pe rețelele sociale după ce s-a întors de la priveghiul lui Adrian Pleșca – Artan. Artistul a mărturisit că singurul lucru pe care îl poate face acum este să se refugieze în amintiri, să răsfoiască fotografii și interviuri cu cel pe care îl consideră un reper unic al rock-ului românesc.

Despot a subliniat că valoarea lui Artan nu trebuie judecată doar prin prisma nostalgiei sau a imaginii publice, ci prin artă și modul în care a ales să o exprime. În declarația sa, a evocat momente din trecut, inclusiv refuzul ferm al lui Artan de a se alinia sistemului muzical oficial, preferând să rămână fidel principiilor sale.

“M-am întors de la priveghi de la Artan și singurul lucru pe care pot să îl fac e să stau pe net, să mă uit la poze cu el, să-mi răsfoiesc amintirile și să îi răsfoiesc interviurile. Într-o zi mi-ar plăcea să cădem cu toții de acord cât de mare și unic a fost artistul Pleșcă Adrian. Și nu după „coloana sonoră a tinereții noastre”, după vorba, după port, ci după artă să și modul în care a ales să o facă. 

„Veniți la Cenaclu… va dau 500 de lei de concert și nu știu ce!”

„Vai, ce bine, maestre, ce bine, vai, va mulțumim foarte mult! Îmi face o mare plăcere să va refuz din inima! Noi ne-am constituit că reacție împotriva dumneavoastră!”

„E foarte simplu pentru ascultător să înțeleagă ce avem de zis. Mai greu e să înțeleagă ce vrea să zică un artist din sistem, care caută să aibă succes. La noi problema nu e de înțelegere a mesajului. Problema e de acceptare. Acceptarea discursului muzical, care nu este pentru persoane neinițiate. Aș spune că România e țara celor neinițiați muzical.”

„În filajul nostru se găsesc aproape toate formațiile de rock alternativ. Așa cum și noi am fost în filajul formațiilor la care ne-am uitat când am început. Nu simt nici un fel de mândrie, ci mi se pare foarte normal. Pot fi și eu de acord că reprezentăm o bază de pornire pentru muzică de rock alternativ românească.”

„Consider că activitatea noastră din anii 80 e cea mai interesantă din carieră noastră. Nu când am cunoscut marele succes, din anii `90, și nu exagerez când spun marele succes, e vorba de un succes care ne-a uimit și pe noi, știind că suntem o formație underground, care nu poate să lucreze în sistem. Ce am făcut în anii `80 ne-a dat aerul de unicitate și autenticitate, peste marea majoritate a oricărei alte încercări, adică alte trupe, din jurul nostru. Pe atunci pachetul nostru a fost modern, dar nu la modă. A fi modern exclude să fii la modă.”

Te iubesc, Artan, și nu mă satur de ține. Și nu o să mă satur niciodată!” – a transmis Adrian Despot în mediul online.

Va avea loc un concert tribut în memoria lui Artan

Adrian Pleșca s-a stins din viață pe 2 decembrie 2025, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București. Fusese transportat de urgență în stare critică, după ce suferise un accident vascular cerebral, apelul la medicii fiind făcut de soția sa. În ciuda eforturilor depuse timp de aproape o oră, cadrele medicale nu au reușit să îi salveze viața.

Citeşte şi: Drama lui Adrian Pleșca. Artan a trăit ultimii ani din viață cu o mare durere în suflet

Citeşte şi: Artan, fondatorul trupei Timpuri Noi, acuzat de hărțuire. A sărutat fără acord o adolescentă de 18 ani: „O vedeam așa, mai îngândurată”

Citeşte şi: Artan și Cristina, poveste de iubire de patru decenii. Au avut împreună doi copii și o căsnicie discretă

Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a trupei Partizan, familia lui Adrian Pleșca a anunțat că înmormântarea va avea loc vineri, 5 decembrie, la cimitirul Pantelimon 2.

Pe 17 decembrie, clubul Quantic va fi gazda unui concert-tribut intitulat „Adio, Everest al rock-ului românesc!”, organizat în memoria lui Artan. Evenimentul va aduce în prim-plan amintiri, colaje și sonoritatea unică a „vocei de granit”, alături de invitați speciali și colegii săi din Partizan. În cadrul aceleiași seri va fi lansată și ediția pe vinil a albumului clasic „Am cu ce”, readus în atenția publicului ca un omagiu adus artistului.

Foto – arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton