Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Artistul Ian a transmis primul mesaj după gestul controversat din timpul concertului de la Arenele Romane. Trapperul și-a cerut scuze pentru felul în care s-a comportat și spune că nu a vrut să își bată joc de public sau de cei implicați în organizarea concertului.
Ian, scuze publice după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane
Trapperul a reacționat după întreg scandalul de la Arenele Romane, de vineri, 2 octombrie. Acesta a urinat pe scenă, în fața publicului, la câțiva metri de un alt artist care cânta pe aceeași scenă.
După ce a fost reținut și plasat sub control judiciar, Ian a venit public cu un mesaj în care și-a cerut scuze și a explicat că nu a vrut să își bată joc nici de public, nici de oamenii implicați în organizarea concertului.
Mai mult, el spune că nu s-a gândit nicio secundă că sunt și copii minori la concert, deși știa de dinainte că sunt aproximativ 300 de minori la show.
„Vreau să fie clar o singură chestie: nu am avut niciodată o reacție negativă față de oamenii de acolo, față de fanii mei, față de munca altcuiva. Nu a fost niciodată în capul meu gândul ăsta (…) Pur și simplu, am reacționat din impuls, nu m-am gândit că sunt minori acolo, pur și simplu, nu mi-a venit în cap. Publicul nostru nu prea e alcătuit din minori, am numărat acordurile parentale, au fost în jur de 300 de minori și pur și simplu, nu mi-a venit în cap treaba asta, nu m-am gândit”, a spus Ian, pe Instagram.
Artistul a menționat că și-a cerut scuze personal față de toți colegii lui și ceilalți artiști prezenți la concert. Mai mult, Ian a spus că nu vrea ca nimeni să aibă suferit din cauza lui și și-a cerut public scuze.
El a spus că își asumă consecințele după momentul controversat și spune că nu se mai repeta niciodată.
„E normal că îmi pare rău de toată situația asta pe care am creat-o și față de copiii ăia, față de mamele lor, față de echipa care a strâns după mine, față de colegii, artiștii care mai erau acolo (…) Îmi cer scuze față de oamenii ăștia, față de echipă mi-am cerut scuze personal (…) Sunt bărbat, îmi asum, și pe cale legală îmi asum consecințele și pe cale publică sufăr consecințele. Vă asigur că chestia asta nu o să se mai întâmple niciodată, asta e clar”, a mai spus trapperul.