Doiniţa Oancea şi Octavian Strunilă la Dansez pentru tine

De Diana Sorescu, pe

Mai sunt doar câteva săptămâni până la prima ediţie din sezonul 10, „Dansez pentru tine”. Pe lista participanţilor se adaugă astăzi Doiniţa Oancea şi Octavian Strunilă. Adela Popescu, Nicola, modelul Bogdan Vlădău sunt concurenţi oficiali la „Dansez pentru tine”, iar acum li se alătură actorii Doiniţa Oancea şi Octavian Strunilă.

Cei doi sunt colegi de platou în serialul „Moştenirea”, ce va debuta în această toamnă la Pro TV, însă în competiţia visurilor vor fi rivali: „Am fost extrem de fericită când mi s-a propus. Practic mi s-a mai împlinit un vis. Ştiu că este foarte multă muncă, ştiu că este fantastic de greu, ştiu că ce se vede e doar partea frumoasa a lucrurilor…e un test pentru mine. Miza este foarte mare. Eu voi fi acolo pentru partenerul meu, nu pentru mine, ceea ce mă face să am mari emoţii de pe acum”, a mărturisit Doiniţa.

Întrebaţi care sunt dansurile pe care le preferă, Doiniţa a optat pentru cele latino, pe când Octavian spune că cele de societate îl vor avantaja mai mult.

Noi aşteptăm cu nerăbdare ca următoarele trei vedete participante la „Dansez pentru tine” să fie deconspirate.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro