Diana Pârvu, ședință foto incendiară, la doar 3 luni de la naștere. Cum arată acum

De Unica.ro, pe

Diana Pârvu (35 de ani), fostă realizatoarea a rubricii Codul Fericirii din cadrul Știrilor Kanal D și prezentatoarea rubricii Meteo, a devenit mama unei fiice, Jacqueline Marie, pe 15 aprilie 2021.

Jurnalista abia a împlinit 3 luni de la naștere, dar uimește cu o ședință foto incendiară: „Am acceptat să fac o ședință foto pentru draga mea prietenă Diana Caramaci. Nu am ajuns încă la kilogramele de dinainte de sarcină, dar sunt mulțumită cu felul în care arăt, deocamdată”.

Diana Pârvu, ședință foto incendiară, la doar 3 luni de la naștere. Cum arată acum

Cu toate acestea, ținutele au fost din cale-afară de sexy, iar Diana nu poate ține, pentru moment, vreun regim. „Alăptez așa că nu pot ține niciun regim, deocamdată. Mănânc multe dulciuri, pentru că alăptez și efectiv simt nevoia de dulce non-stop. Dincolo de asta, sunt o ciorbară declarată. Ciorba nu lipsește din meniul meu zilnic.

Diana Pârvu, ședință foto incendiară, la doar 3 luni de la naștere. Cum arată acum

Mama îmi gătește săptămânal și, pe lângă ciorbe, mănânc tot felul de bunătăți. Săptămâna asta, ardei umpluți am mâncat. 😀 Mănânc dimineața afine și pepene galben sau brânză cu roșii. Beau o cafea pe zi și ciocolata este nelipsită din meniu”, a mai spus Diana. Fotografiile le găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Câte kilograme a luat Diana Pârvu în sarcină?

„Am luat vreo 18-19 kg, nu mai știu exact, pentru că în ultimele zile nu am mai vrut să mă cântăresc. Pot spune, însă, că după ce am născut, în primele zile, am dat doar 4 kg jos. Nu mă stresez acum cu slăbitul, pentru că mă concentrez pe bebelină să fie bine.

Eu cred cu tărie că frumusețea vine din interior și că fiecare are ritmul ei. Cred că nu trebuie să ne comparăm cu x sau y care au născut și în 3 zile erau băț. Ușor, dar sigur o să revin și eu la formele inițiale. Cred că asta trebuie să facă fiecare femeie după naștere, să își dea timp, să aibă răbdare cu ea și corpul ei”, a mai spus prezentatoarea TV.

Citește și:

Diana Pârvu și Sergiu Negoțiu Piloff și-au arătat fetița pentru prima oară! Ce simpatică este Jacqueline

A dus la termen sarcina miraculoasă, iar acum Diana Pârvu și Sergiu Negoțiu Piloff se pregătesc de botezul fiicei lor

Lupta cu endometrioza și miracolul sarcinii

Diana Pârvu a fost suspectă de cancer, însă, în urma tuturor investigațiilor medicale, doctorii au diagnosticat-o cu endometrioză. „După ce am mers la 8 medici, viața mi-a scos un înger în cale, pe medicul Ciprian Morariu. Așa, boala mea a primit alt nume, mai complicat, dar mai ușor de rezolvat: endometrioza.

Sinceră să fiu, nici nu știam ce înseamnă endometrioză și cu câtă suferință vine la pachet. Între timp, am aflat. Am aflat că suntem atât de multe care ne luptăm cu asta. Eu am avut noroc de un medic extraordinar, care m-a operat și, cum îmi place mie să spun, m-a salvat.

Boala a dispărut, dar odată cu ea șansele să pot vreodată să țin în brațe copilul meu au devenit foarte mici. Sincer îți spun că eu, personal, nu am crezut că voi mai putea face vreodată un copil.

Dar s-a întâmplat o minune și am rămas însărcinată. Eu sunt dovada vie că, după o operație de endometrioză, sarcina naturală este posibilă. Abia aștept să-mi țin minunea în brațe!”, declara Diana Pârvu anul trecut, pentru VIVA!.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!