Denisa Tănase vrea să se mute definitiv în Dubai

.

Denisa Tănase ex-Bambi este fondatoarea unui brand de cosmetice, care, în ultimii doi ani, s-a bucurat de un succes răsunător. În noiembrie 2021, Denisa și soțul ei, Mircea Brânzei, au cumpărat în rate un studio și un apartament în Dubai. Potrivit fostei soliste, un studio ca cel cumpărat de ei are prețuri care încep de la 149 de mii de euro.

Denisa Tănase vrea să se mute definitiv în Dubai

Locuințele cumpărate de cuplu sunt încă în construcție. „Noi am identificat această explozie încă de acum doi ani, dinainte de pandemie, în Crăciunul de dinaintea acelei luni de martie nebune, când a apărut COVID-19. Am făcut două investiții, au urmat și altele, ceea ce ne-a dat curaj mare”, a declarat Denisa Tănase, la Antena Stars, potrivit Spynews.

„Ulterior, creșterea, capitalizarea, a fost super rapidă. Săptămânal, primim solicitări de a vinde proprietățile, proprietăți care nici măcar nu sunt gata, ci vor fi gata într-un an de zile. Ne-am dat seama că e o zonă în care se poate investi, se poate câștiga, îți poți aduce un venit pasiv. (…) Nu vom putea munci cu aceeași putere și același entuziasm mereu, de aceea trebuie să ne asigurăm de acum viitorul”, a completat Denisa.

Tot la Antena Stars, Denisa a mărturisit că își dorește să se mute definitiv în Dubai, însă că această mutare, dacă se va concretiza, se va face treptat.

„Secretul reușitei este, în primul rând, foarte multă muncă. Și când spun foarte multă, mă refer la muncă zi de zi, fără oprire. În al doilea rând, am avut ambiția să urmăresc ideile pe care mi le-am proiectat. Am avut familia lângă mine. În primele opt luni, nu am avut niciun angajat. Lucram din mansarda firmei lui Mircea. Mi-a făcut și mie o măsuță, iar de acolo livram colete”, mai dezvăluia Denisa în decembrie 2021, în podcastul „Fain&Simplu”, găzduit de Mihai Morar.

Articolul cotinuă după recomandări

Citește și:

Andreea Esca, dezvăluiri amuzante din adolescență. „Eram rebelă”

Cum se menține Andreea Bălan în formă. „Sportul este esențial”

Alexandra Stan susține că artistele de succes sunt rezultatul bărbaților din viața lor. Cum a reacționat Delia

„Totul depinde de tine, iar judecătorul suprem este consumatorul și, în final, vorbesc cifrele. Mai clar de atât nu se poate. În schimb, în muzică nu depinde întotdeauna de tine și, de la tine până la consumator, mai ai niște etape de trecut”, a completat.

„Eșecurile contează foarte mult și nu întotdeauna în mod pozitiv. Poate că te motivează, dar la polul opus, îți pierzi încrederea în tine. Și, atunci când începi un business, cel mai important e mindset-ul. Dacă vii după multe eșecuri, este foarte greu să-ți găsești echilibrul și să-ți iei sursele astea de motivație, astfel încât să-ți stabilești un mindset de învingător”, a mai spus.

„Dacă nu îl aveam pe Mircea, nu știu ce făceam. El m-a ajutat să îmi recâștig încrederea în mine. Eu nu o mai aveam din niciun punct de vedere. Profesional, nu mă consideram printre cei mai buni, personal, veneam după mai multe eșecuri, nu doar divorțul. Eu, ca femeie, ca individ, nu mă iubeam, nu mă apreciam, nu credeam că sunt frumoasă, nu credeam că sunt atât de deșteaptă. Datorită lui am ajuns la un echilibru”, a mai dezvăluit.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton