De ce vrea Aurel Pădureanu să o deshumeze pe Cornelia Catanga: „E de neiertat, nu se poate așa ceva!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 18 noiembrie 2021, 11:37

În luna martie a acestui an, cântăreața de muzică lăutărească și de petrecere Cornelia Catanga a murit, la vârsta de 63 de ani, în în urma complicațiilor apărute după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Regretata aartistă a fost înmormântată în conformitate cu restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 care erau atunci în vigoare. Au trecut opt luni de la decesul artistei, iar soțul ei, muzicianul Aurel Pădureanu (70 de ani) își dorește acum să-i îndeplinească una dintre ultimele dorințe ale cântăreței, aceea de a-i face un cavou, pentru ca trupul ei neînsuflețit să nu stea într-o simplă groapă, în pământ.

Aurel Pădureanu cere, așadar, deshumarea Corneliei pentru a-i face un cavou.

”Dacă îmi ajută Dumnezeu. Pentru că ea a lăsat cu limbă de moarte să nu o bag niciodată în pământ. Ea a avut premoniții că se va întâmpla ceva, ținând cont de faptul că a fost îngropată așa cum a fost și cine a coordonat acea pandemie, măcar cu rugămintea mea supremă, o să mă duc să iau o aprobare și să-i fac, pe lângă coșciug…să-i fac, să-i cimentez, să-i fac un mic cavou. Asta e toată problema. Asta mă doare enorm și trăiesc în permanență cu regretul acesta, că nu am putut să rezolv atunci.

Că, dacă mai așteptam încă 2-3 zile și nu o îngropam, îi făceam acolo. Imediat îi făceam cavoul. Îi făceam, îi cimentam și o băgam și pe ea în cavou, nu o băgam în pământ. Pentru că nu merită o ditamai artistă, care a îmblânzit sufletele, prin cântece, a milioane de oameni, să o bag în pământ.

Citeşte şi: Povestea de viață a Corneliei Catangă. Prin ce drame a trecut cântăreața

Citeşte şi: Actorul Heath Freeman a murit la 41 de ani

Citeşte şi: Cum arată soția lui Paul Rudd, desemnat „Cel mai sexy bărbat în viață”

Citeşte şi: Alexandru Arșinel, internat în spital pentru probleme cu inima: „Probabil că Stela mă caută deja!”

Asta este de neiertat. Adică, alții au dreptul și îi înmormântează cu onoruri militare, iar pe Cornelia, care a fost o mare artistă, nu este voie. Nu se poate așa ceva, este de neconceput”, a declarat Aurel Pădureanu la Antena Stars.

După moartea artistei, soțul ei a rămas cu o tristețe imensă în suflet și îi este foarte greu să-și revină. Artistul dezvăluia, la o lună după deces cât de mult îi simte lipsa femeii care i-a fost suflet pereche.

„Sunt la fel ca în ziua în care a murit Cornelia mea. Sunt supărat şi nu îmi va trece niciodată starea asta. Să ştiţi că o femeie, când rămâne singură, se mai descurcă, dar invers, nu! Am iubit-o şi am divinizat-o pe Cornelia. Acum îi fac parastasele. Tocmai ce s-a împlinit o lună de când nu mai este lângă mine. O să fie un Paşti foarte greu. Mi-amintesc cum a fost anul trecut, cum se pregătea cu bunătăţi. Era o femeie tare harnică, şi poate că nici ea nu mai putea şi nu se simţea bine pentru că avea probleme de sănătate, dar nu se lăsa! Dorm cu ea în gând şi mă trezesc la fel. M-a lăsat singur”, a mărturisit Aurel Pădureanu în luna aprilie a acestui an.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!